27 ian. 2011

Longevivii din Caucaz



Dacă vreţi să vă păstraţi cât mai mult tinereţea şi sănătatea, urmaţi exemplul ţăranilor caucazieni. Majoritatea lor au peste 100 de ani!


Iată modul lor de viaţă:

- Trăiesc la fel ca strămoşii lor. Nu-şi părăsesc locul naşterii, nu-şi schimbă obiceiurile şi nici alimentaţia tradiţională.
- Au grijă deosebită faţă de igienă, din care cauză sunt foarte puţine cazuri de infecţii în zonă.
- Lucrează raţional, cu pauze de odihnă. Nu-şi suprasolicită organismul.
- Nu fumează.
- Consumă doar carne albă, de pui şi peşte, lapte, cereale şi cantităţi uriaşe de miere şi oţet de mere.
- Iau trei mese pe zi, la aceleaşi ore.
- Merg mult pe jos.
- Beau apă numai din locul în care s-au născut.

Desigur că reţeta aceasta e greu de respectat de către omul modern. În viaţa noastră trepidantă, socializarea individului este o condiţie necesară, iar modul său de comportament şi relaţiile cu ceilalţi sunt mai complicate ca la popoarele izolate. Totuşi, un studiu efectuat în SUA pe un lot de locuitori în vârstă de 45 şi 75 de ani a arătat că, în anii 1986-1992, numărul celor cu boli de inimă a scăzut cu aproape 30%, datorită adoptării unui stil de viaţă apropiat de cel caucazian. Adică: limitarea fumatului, mai multă mişcare, hrană verde, cereale, legume, fructe, peşte, carne de pui şi soia, miere de stup.


Un regim de viaţă raţional: muncă, odihnă, mişcare

Aceiaşi înţelepţi caucazieni îşi împart ziua în trei: 8 ore de odihnă - 8 ore de recreere - 8 ore de muncă, cu stricteţe, zi de zi. Urmaţi-i! Atunci când munca nu se desfăşoară în aer liber, împrospătarea fizică se poate face prin practicarea unui sport potrivit vârstei: mers pe jos, alergare, bicicletă, înot, grădinărit. În timpul liber, căutaţi să faceţi cât mai multă muncă fizică în aer curat. Dacă aveţi rude sau prieteni la ţară, duceţi-vă la ei nu doar să beţi un pahar de vin, ci să le daţi o mână de ajutor la adunatul fânului, tăiatul legumelor şi măturatul ogrăzii. Vă veţi simţi proaspăt reîntorşi din concediu. Schimbarea mediului odihneşte. ca şi alternarea muncii fizice cu cea intelectuală.




În ce priveşte somnul, cele 8 ore sunt absolut necesare pentru a recâştiga energia. Dimineaţa eşti întotdeauna mai înţelept ca seara! Arta de a dormi corect se poate învăţa. Ea înseamnă somn suficient şi de calitate. Somnul fără vise este cel mai odihnitor; de aceea, eliminaţi toţi factorii de stres, înainte de culcare. Este de preferat patul tare, cu o mică pernă ergonomică sub cap. Pentru somn, trebuie o temperatură de 16-18 grade C, umiditate şi linişte., dar nu absolută.

Apa, mierea şi oţetul de miere

Ştiu caucazienii ce ştiu: apa curată, mierea şi oţetul de mere sunt trei elemente care au o importanţă deosebită pentru drenajul zilnic al organismului. În primul rând apa. Apa de calitate - cea ce izvor şi cea plată - se găseşte în comerţ, îmbuteliată. Caucazienii îşi încep ziua cu o cană de apă, pe care o beau pe stomacul gol, pentru a-şi curăţa organismul şi sângele.
Mierea de albine este compusă din foarte multe elemente nutritive, enzime şi minerale. Primul şi cel mai important lucru este că mierea conţine cele mai simple zaharuri - glucoza şi fructoza - care nu mai trebuie desfăcute chimic şi deci sunt preluate în circuitul sanguin încă din cavitatea bucală. Apoi, mierea conţine elemente antibacteriene, cărate de harnicele albine din nectarul florilor. Dintre mineralele mierii de albine amintim calciul, fosforul, fluorul, care acţioneze inhibitor asupra cariilor dentare. (Poate de asta, caucazienii n-au auzit de dentist!)
Cel de-al treilea element important, oţetul de mere, are puternice acţiuni antioxidante şi vitaminizante.



Alte surse de sănătate: cerealele integrale, iaurtul,
legumele uscate, lucerna

Flora intestinală este adesea atacată de antibiotice sau de ciuperca numită monilia abricans. Se ajunge, astfel, la complicaţii datorită putrefacţiei intestinale, printre altele şi la miros urât în gură, constipaţie sau diaree, acnee etc. Reglarea florei intestinale se face cel mai bine cu substanţe care aduc şi prinos alimentar, şi complexe de vitamine-minerale, enzime. Printre astfel de făuritori de miracole, care încep activitatea binefăcătoare încă din intestin, sunt cereale integrale (grâul este considerat "ou" vegetal), drojdia de bere (dacă vreţi să-i verificaţi efectul, atunci când sunteţi obosiţi, în loc să beţi cafea sau să luaţi stimulente, beţi un pahar cu apă în care dizolvaţi o "nucă" de drojdie. Revigorarea e sigură şi de durată), mierea de albine amestecată cu propolis (panaceu universal) şi iaurtul pe care caucazienii îl prepară din lapte de capră şi îl consumă la toate mesele de peste zi.



Longevivii nu beau cafea

Nu mai este niciun dubiu că cei "trei C" - cafeaua, Cola şi ciocolata, dar şi ceaiul negru sau verde - produc, ca orice drog, dependenţă. Obişnuinţa se produce datorită nevoii cerute de munca stresantă de a folosi cofeină. Aceasta acţionează imediat asupra sistemului nervos central, producând senzaţia de eliminare a oboselii şi claritatea în gândire, precum şi înviorarea, datorită eliberării zahărului stocat în ficat. Aici este de fapt şi răul, întrucât eliminarea zahărului duce la epuizarea glandei suprarenale, ceea ce va conduce la hipoglicemie, nervozitate, acumularea cofeinei în ţesuturile adipoase (celulită). Consumate în cantităţi de 5 porţii/ zi, cei "trei C" duc clar la hipertensiune arterială, cu sporirea riscului de infarct.

Să fi citit caucazienii studii medicale de ultimă oră? Nici vorbă. Sănătatea lor are la bază echilibrul şi bunul simţ. Probabil că la ei n-au ajuns încă fast-food-urile şi Coca-Cola, fructele modificate genetic şi alimentele cu aditivi.




Gh. Vintilă

Revista Asul Verde - nr. 19, octombrie, 2005

7 ian. 2011

Dealul sărmanilor


Satul văzut de pe deal

Cândva, acum vreo patru veacuri, pe meleagurile astea s-a înălţat o mândreţe de mănăstire cu numele Râşca.

La început, adăpostea numai călugări, robi mănăstirești și țigani. Mai târziu, când numărul viețuitorilor a crescut, oamenii s-au răspândit și în afară domeniului mănăstirii. Așa a apărut satul Râșcă, din județul Suceava, astăzi un loc decupat parcă dintr-o poveste. Uriașe păduri seculare prejmuiesc ca un zid întregul ținut, ferindu-l de urâțenia lumii. Tărâmul ăsta mustește a credință și rugăciune. Opt biserici și o mânăstire veghează necontenit la tihna și rânduiala unei lumi desprinse parcă de timp. Turlele lor se văd de departe, cum pogoară blajin peste sat, ca niște palme arcuite, ocrotitoare. Aici, nici măcar sărăcia nu-i un lucru urât

Povara ei e doar o dulce menire cu care oamenii s-au împăcat răbdători, precum Sisif cu veșnica lui condamnare. Undeva, la marginea satului, pe un deal domol, se văd niște case răzlețe. Unele mici, ca niște cocioabe. Acolo e Dealul sărmanilor, un fel de cartier în care se înghesuie cei mai oropsiți oameni ai satului. Șomeri, bolnavi, pensionari, orfani. Trăiesc greu, din te miri ce. Și totuși, aici își duc traiul cei mai premiați copii ai școlii din Rașcă. Și cei mai harnici. Muncesc și învață pe rupte. Au lăsat de mult joaca și răsfățul și au ales să fie deja oameni în toată firea.
Raisa şi îngerii buni

Georgiana

Poartă o rochie murdară de noroi și părul lung, până la brâu, prins în două codițe. De mai mulți ani a rămas ciungă de mâna dreaptă. I-a smuls-o un derbedeu din casa de peste drum. Apoi, într-o seară, Georgiana a găsit-o prin curte, mușcată de sus până jos de-un câine. A bandajat-o cu trei rânduri de cârpe, i-a pus frunze de pătlagină și tot felul de unsori. Degeaba. Urmele alea urâte n-au dispărut niciodată. O cheamă Raisa și e păpușa Georgianei, de când avea cam patru ani. Într-o seară, înainte de culcare, tatăl ei a venit de la Fălticeni și a scos din geantă lui cu scule o păpușă frumoasă, cu părul lung și blond, prins în două codițe. Avea la gât un medalion pe care scria Raisa. De atunci, sute de nopți la rând au adormit împreună, îmbrățișate. Ziua o lua cu ea la joaca, îi dădea să mănânce, o pieptăna, îi spăla rochița, iar seara, la culcare, îi spunea povești. Anii au trecut, iar tatăl ei i-a mai adus și alte păpuși. Nici una însă nu era ca Raisa. Mai târziu, Georgiana a început școala. Încă din prima zi, a luat-o pe Raisa și a pus-o în ghiozdan, printre caiete. Apoi au învățat să scrie și să citească împreună. Ce dacă râdeau copiii de ea că la șapte, opt ani, încă se mai juca cu păpuși? Habar n-aveau ei cine era Raisa și cât de mult îi alina ea somnul! Într-o singură zi însă, toată povestea asta frumoasă s-a sfârșit. Își amintește perfect. Era într-o joi, 22 noiembrie 2007, o zi mohorâtă de toamnă. Dimineață, când s-a trezit, tatăl ei tocmai ieșea pe ușă. Abia își găsise ceva de lucru, la Vasile Lamasanu, patronul unui gater. Muncea la negru, din zori până seara. Era tare harnic, dobora cu mare dibăcie cei mai bătrâni și uriași copaci din pădure. După vreo trei săptămâni de muncă, Lamasanu i-a dat cam opt milioane. Era mulțumit, dar de la o vreme, părea cam abătut. Se frământa noaptea în somn, se ținea cam posac și parcă nimeni nu-i mai intra în voie. în dimineața aia, Georgiana abia se trezise. L-a văzut la ușă, spunându-i mamei că pleacă. "Mergi cu Domnul!", i-a zis femeia. Georgiana l-a văzut așa, că prin ceață. El a închis ușa, apoi, după doar câteva secunde, s-a întors iar. Își uitase traista cu mâncare. "De ce te-ai mai întors din drum? l-a întrebat cu grijă în glas femeia. Mă strigai și ieșeam io. Ai grijă, să nu fie semn rău". Biata Georgiana nu pricepea o iotă din vorbele astea. Cu ochii mici de somn, s-a ridicat din pat, pregătindu-se să plece la școală. Avea mult de mers, cam cinci kilometri în fiecare zi, singură, cu noaptea-n cap, prin frig, câmpuri pustii și cărări pline de glod. La prânz, când s-a întors acasă, mama ei pregătea deja masa. Și tocmai când să ia de pe cuptor oala cu ciorbă, a sunat telefonul. Femeia a lăsat oala și-a sărit să răspundă. Georgiana era acolo, așezată pe scaun, lângă sora ei mai mică, Ana-Măria. A auzit doar câteva vorbe și-apoi un țipăt ascuțit i-a tăiat răsuflarea. "Cum? Ce-i cu el? Doamne, Dumnezeule!...". Femeia a închis telefonul și s-a întors cu ochii mari către fete. Nu zicea nimic, stătea așa, ca o statuie, și se uita îngrozită. Totul, acolo, în casă, amuțise. "Taticu' vostru a murit!". Femeia vorbea calm, cu privirea pierdută, ca și cum n-ar fi crezut o iotă din ce spune. "A căzut un fag peste el". Ana-Maria, sora mai mică, ședea acolo, ghemuită pe scaun, cu un zâmbet stins și ochii mari, încercând să priceapă. "Adică l-au luat îngerii în cer? Păi îngerii-s buni...". Abia atunci femeia a tresărit. Apoi, bocetul ei a adunat în curte toți vecinii. În scurt timp, întreg satul vuia. Gheorghe Radu, bărbatul ăla vrednic și vânjos din deal, a fost strivit de-un copac. Cineva, înaintea lui, n-a dat tapa cum trebuia. Adică a crestat fagul greșit.

Mama

Când a început să pâraie, au strigat câțiva la el să fugă. Sărmanul, n-a apucat să facă doi pași. A dat din mâini de câteva ori, ca și cum ar fi vrut să dea la o parte namila de copac, și-apoi gata, n-a mai mișcat. Femeia lui a rămas singură, cu doi copii. Ce-o să le pună pe masă? Erau săraci. Bărbatul câștiga doar cât să achite la magazin, să-l șteargă de pe caiet. Așa vorbea lumea prin sat, că o să fie foamete mare în casa asta mică din deal. După ce-a împlinit cu chin mare rânduielile îngropăciunii, femeia s-a lecuit însă iute de toată tânguială. De cum s-au întors de la cimitir, a chemat fetele în casă și le-a zis răspicat că de-acum încolo viața lor n-o să mai fie la fel. Pentru Ana-Maria, vorbele mamei n-au fost mare scofală. Ce să priceapă la doar cinci ani? Pentru Georgiana însă, ziua asta a însemnat sfârșitul copilăriei. De atunci, Raisa, păpușa ei ciungă și mușcată de câini, zace părăsită în magazie, printre tot felul de unelte și fiare ruginite. Georgiana are astăzi 12 ani. Din zori până-n noapte, muncește pe rupte ori învață. Face curat în casă, gătește, are grijă de soră ei, spăla, taie lemne, iar seara, când toate-s la locul lor și zarva satului se stinge într-un murmur amorțit, se-așează la masă și se apucă de teme. Se culcă aproape de miezul nopții. Apoi, în zori, pornește spre școală. Zi de zi, de doi ani încoace, așa arată viața ei. Fără vacanțe, fără joacă, fără prea mari bucurii. "Mai simt uneori, așa, un dor de joacă. Aud copiii pe drum și-mi mai vine mie ies. Dar îmi trece repede. Mă iau cu treaba şi gata". Zâmbește amar şi lasă privirea în jos. Mama ei zâmbeşte cu năduf, ca şi cum s-ar simţi pe deplin vinovată pentru copilăria frântă a Georgianei. "De când mi-a murit bărbatul, am zis că doar așa putem supraviețui. Vara muncesc prin sat cu ziua. La coasă, prăşit, orice... Muncesc pe brânci, pentru niște amărâţi de bănuți. Georgiana vede de casă şi de învăţat. De când e la şcoală, mi-a adus numai premiul întâi. Nu știu cum le face pe toate, dar sunt tare mândră de ea. Atunci, imediat după înmormântare, au venit la mine niște oameni de la Protecția Copilului. Să vadă cum o ducem. Au zis că dacă ne-o fi prea greu, or să le ia ei pe fete, să le ducă într-un orfelinat. I-am dat imediat afară din casă, am urlat la ei de s-au speriat vecinii. Să știu că muncesc doar în genunchi, zi şi noapte, şi tot nu mi-aş lăsa fetele. Păi, pentru ce mai trăiesc eu pe lumea asta?". O ascult uluit.

Cu sora ei cea mica, Ana-Maria

E scundă şi slabă ca un ţâr. De unde atâta vigoare? De unde atâta furie şi curaj în ochii ei până atunci temători? Aici, în casa asta înghesuită, sărăcia nu se simte deloc. Totul, până la cel mai mărunt lucru, străluceşte de curăţenie. Undeva, într-un colţ, stă agăţată în perete fotografia unui bărbat. Voinic, cu un chip luminos. De-acolo, de pe bucata aia de hârtie, privirea lui se revarsă parcă în fiecare colţ al odăii. Iar ochii îi lucesc de tihnă şi mulţumire. "Să ştiţi un lucru. Că noi nu vrem să cerem nimănui nimic. V-am primit la noi cu dragă inimă şi v-am dat interviul ăsta, doar pentru că noi nu suntem nişte oameni posaci. Dar nu vrem nimic de la nimeni. Mai văd şi eu pe la televizor cum se văicăresc oamenii de sărăcie şi cum se tânguie ca să cerşească milă, bani, ajutoare. Noi nu vrem asta, ne descurcăm cu ce-avem. N-am putea dormi liniştiţi să ştim că trăim din pomană. Să ştiţi că aici, pe dealul ăsta, trăiesc toţi amărâţii satului. Dar nici unul n-a ajuns să cerşească. Aşa am fost noi crescuţi, să trăim aşa, în sărăcia noastră, cu oleacă de demnitate. Şi cu faţa la Dumnezeu". Georgiana stă şi ascultă cu privirea pierdută undeva, pe fereastră. Acolo, în stradă, e zarvă mare. Câţiva copii se joacă şi râd. Ochii ei lucesc parcă a nesaţ.


Petrica si oile

Ceva mai sus, pe deal, intr-o casa mai mare, traiesc zece oameni.

Petrica. Talpa casei, la 11 ani

Sapte copii, parintii si o bunica. Barbatul munceste la padure, tot la gater, si tot la Vasile Lamasanu. Femeia, doar vara, cu ziua, la prasit. Banii-s putini, n-ajung sa sature atatea guri. Dintre copii, Petrica e cel mai vrednic si mai istet. Are 11 ani, ochii ageri si-un zambet sugubat. De mic i-au placut cartile si animalele. In prima lui vacanta, a fost o saptamana la Falticeni. S-a plictisit ingrozitor. De-atunci, n-a mai iesit niciodata din sat. Si nici nu vrea sa mai iasa. In fiecare vacanta, munceste la stana. Prima data a mers la Gheorghe Solcanu, un cioban cam posac. A stat la el o luna si nu l-a platit. S-a dus sa-l intrebe de ce, dar tot el, ciobanul afurisit, s-a pus pe scandal, mai-mai sa-l loveasca. S-a dus apoi la Gheorghe Peteanu, un baci mai de treaba. L-a tinut doua luni cu cinci milioane. Doua jumate pe luna. Nici nu visa atatia bani. Si-a luat ceva haine, pantofi, un ghiozdan, un penar, si restul, cam un milion jumate, l-a dat in casa. A muncit din greu pentru banii astia, cot la cot cu ai batrani. Zi de zi, trezirea la patru. La patru jumate, spalatul galetilor, apoi masa, apoi cu oile la pasune. Dupa pranz, pe la unu, la strunga, la muls, apoi iar la pasune. Seara din nou mulsul, masa si, spre miezul noptii, culcarea. Zile la rand de arsita sau ploi torentiale. Zile in care umbla kilometri intregi dupa vreo oaie ratacita. Nopti in care aproape ca-i pierea rasuflarea de spaima, auzind din ce in ce mai aproape urletul si scancetul lupilor.

Cu oile la pasune

Erau insa si momente frumoase. Aici, in serile cu cerul brazdat de stele, cand arsita se domolea, ciobanii ramaneau ore in sir la povesti. Vorbeau despre leacuri, sfinti si legende ale locului, despre blesteme si obiceiuri stravechi, despre razboaie si comunisti. Iar el statea langa ei si le sorbea fiecare cuvant, pana cand ii cadeau ochii de somn. Degeaba il trimiteau la culcare, el tot mai ciulea urechile de-acolo, din cascaveta in care dormea. Abia tarziu, dupa miezul noptii, atipea usor, continuandu-si singur povestile in lumea dulce a viselor. Si-apoi, tocmai cand visa mai frumos, o mana aspra ii zgaltaia umarul. "Petrica, hai scoala!" Chin mare tragea bietul de el cand trebuia sa se trezeasca. "Asta era cea mai mare suparare a mea. Dupa ce-am venit acasa, cateva nopti la rand, ma trezeam fix la patru. Simteam parca mana lui nea Gheorghe cum ma trage de umar. Asta e! De cand eram mic, mi-au placut oile si cartea. Aveam vreo trei, patru ani, cand am vazut prima oara cum urca oile la deal, chiar aici, prin fata casei. De-atunci mi-am pus gandul la ele". A auzit multe povesti din vacanta. Copii care merg la mare, la munte sau chiar in alte tari. El nu vrea nimic din toate astea. Vrea numai la stana. Sa munceasca acolo si sa castige niste banuti. Pana atunci insa, trebuie sa invete. Deocamdata, are numai note mari. Se trezeste la sase, pana la zece isi face temele, apoi se apuca de treaba. Curatenie prin curte, hranit animalele.

Premiantul de pe Dealul Sarmanilor

La 12.30 pleaca la scoala. Spre seara, isi face oleaca de timp sa citeasca o carte. "Povesti nemuritoare", "Dumbrava minunata", Ispirescu sau Creanga. N-o sa plece niciodata din sat. Nicaieri in lume nu sunt ierni mai frumoase. Cat vezi cu ochii numai alb. Si copii multi, la sanius. Nu vrea cine stie ce bogatii. Daca are ce imbraca si ce pune pe masa, ii multumeste lui Dumnezeu. Asa l-au invatat ciobanii in serile alea frumoase, cu cer instelat.
Peste deal, se lasa usor intunericul. La inceput, voiam sa aflu mai multe povesti. Acum insa, inteleg ca e inutil si chiar indecent sa dau buzna in casele oamenilor. E clar ca aici oamenii vor sa-si duca traiul lor amarat, cu demnitate si discretie. Cobor drumul care duce spre sat. Zeci de copii galagiosi roiesc pe langa mine. Rad si se joaca cu o pofta nebuna. Sunt copiii acestor sarmani care traiesc aici, pe dealul lor. Bine imbracati, cu ochii sclipind si obrajii rosii ca focul, pare ca nu le lipseste nimic. In cocioabele lor inghesuite, parintii si fratii lor oropsiti muncesc pe branci, pentru niste bani amarati, dar stiu sa traiasca frumos, sa pretuiasca fiecare zi ca pe-o minune de la Dumnezeu.

"Flori de mar"

Las dealul in urma si zarva copiilor se pierde usor, ca un ecou subtire. In locul ei, aud acum niste voci barbatesti, pogorate parca din cer.

Nu disting vreun cuvant, sunt numai voci impreunate intr-un murmur feeric. Apoi, brusc, cantecul se opreste si-n urma lui ramane doar rasuflarea amortita a satului. Mai fac insa cativa pasi si vocile se pogoara din nou, intr-un ritm ostasesc. "Noi suntem cei chemati sa aparam/ Muntii nostri cei frumosi/ Caci luptatori de frunte suntem noi/ Si vita de eroi". S-a lasat intunericul, dar urmele de zapada ce mai lupta cu primavara stralucesc si ma ajuta sa tin cararea. Pasesc grabit, in ritmul cantecului. Totul imi pare ireal. Noaptea asta luminoasa, turlele alea cuminti, casele astea aburinde, cantecul asta plutind misterios peste sat. Ajung pe drumul principal si vad ceva mai departe o casa mare, cu niste becuri colorate, atarnand la intrare. Acolo e Caminul Cultural. Undeva, la etaj, doua ferestre stau larg deschise. De-acolo vin vocile astea naucitoare. Se inalta parca la cer si-apoi se lasa iar peste sat, ca un ecou divin. Acolo, sus, la etaj, vreo 40 de barbati, flacai si batrani, stau inghesuiti intr-o camaruta. Cantecul lor iti taie rasuflarea. in fata, o femeie vanjoasa isi misca frenetic bratele. O cheama Mihaela Gradinariu. Oamenii ii spun Sefa.

Mihaela Gradinariu. "Sefa"

Fara ea, corul asta minunat n-ar fi existat niciodata. Acum 15 ani, a absolvit Teologia la Iasi. Apoi s-a gandit ca singura ei menire e sa se intoarca in satul natal. Prin 2000, a venit la ea Neculai Rusu, pe atunci director al Casei de Cultura. I-a zis: "N-ai vrea sa facem in sat un cor de barbati?". Au umblat din poarta in poarta si-au chemat oamenii la selectie. La inceput, au fost alesi vreo sase. Apoi inca patru. Si inca zece. Pana la 40. Tineri si batrani. Au invatat mai intai slujba bisericeasca si cateva prelucrari folclorice. Ceva insa lipsea. "Am zis atunci ca daca nu facem ceva pentru resuscitarea cantecelor vechi, se pierde totul. Am luat-o frumos prin sat si-am intrebat: "Cine mai stie vreun cantec de la bunici?". Le-am pus cap la cap, le-am cernut bine si am redescoperit piese din anii '30. Erau insa si multe aduse din alte zone. Multi rascani au fost in timpul razboiului in Banat. Cand s-au intors, au adus cu ei multe cantece din zona aia. Altii le-au adus de prin Bistrita, din Maramures. La facultate, n-am facut decat un an de folclor. Asa ca a trebuit sa studiez problema. Am luat carti din arhive, discuri, casete, am umblat prin satele invecinate, am ascultat mii de cantece, ca sa inteleg care sunt particularitatile fiecarei zone." Dupa un an de cautari, repertoriul corului s-a imbogatit considerabil. A aparut insa o alta problema. Erau deja invitati la tot felul de spectacole, unde mergeau imbracati fiecare cu ce avea. Ba un costum bleumarin, ba ala de ginerica, ba niste blugi, ba o camasa inflorata. Aveau urgent nevoie de costume populare. Luni de zile au scormonit prin poduri si cufere ruginite, ori au umblat prin sate invecinate sa caute camesi, cizme sau sumane. Erau piese rare, cine mai purta asa ceva? Au gasit undeva o camasa veche de-un secol, cusuta cu fir de borangic. "Luati-o", le-a zis batrana, "ca altfel nora-mea o face carpa de sters praful".

In biserica satului

Apoi, sumane putrezite sau mancate de molii, capestre de cai facute din cingatori vechi de decenii, petice din piele de cizme de-acum o suta de ani. Era o adevarata victorie cand gaseau ceva bun de purtat. Cu chiu, cu vai, dupa aproape un an, au reusit sa se imbrace cu totii. In cizme, camesi si sumane. De-acum, puteau iesi in lume fara nici o sfiala. Au urmat sute de spectacole, zeci de turnee, in tara si peste hotare, o multime de premii si distinctii. Toate astea insa, dupa aproape 2000 de ore de repetitii exasperante. Cantece populare, prelucrari, slujba Sfintei Liturghii, cantece psaltice, patriotice, cantari religioase armonizate, toate le-au invatat dumnezeieste. De doua ori pe saptamana, cate doua, trei ore, lasa grijile casei si vin aici sa repete. Apoi, in zile de sarbatoare, ies in sumane pe strada si-L binecuvanteaza pe Dumnezeu cu vocile lor minunate, ca intr-o sfanta procesiune. Se numeste Flori de mar si astazi este cel mai renumit cor barbatesc din tara. Cantecele lor au ridicat mii de oameni in picioare, au starnit lacrimi si furtuni de aplauze. Dar poate cea mai mare multumire o au chiar aici, in satul lor, cand un batran le graieste cu lacrimi in ochi "bogdaproste", daca l-au colindat ori i-au dus baba la groapa. "Suntem ca o familie. impreuna la necazuri si bucurii.

Repetitie in sanii cu cai

Asa a fost sa fie, ca eu sa ma intorc in sat, sa-mi aduc si sotul aici, si sa muncim impreuna. Sa recuperam macar oleaca din traditia satului. Chiar nu vi se pare ca totul se pierde, ca parca vine un tavalug peste noi sa ne faca ghiveci? Eu nu vreau sa se intample asta. Macar aici, in satul meu. Am vazut in turneele noastre foarte multe tari unde nu mai exista nici un fel de traditie. La ei a disparut de mult cararea de la vecin la vecin. De-asta avem noi aici corul, ca sa nu se piarda cararea asta".
E deja noapte. Satul pare ireal, ca un decor fosforescent peste care domneste acum o liniste ametitoare. Atat de liniste, ca-mi aud bataile inimii. Deodata, un sunet usor se ridica deasupra mea si pluteste bland, ca un abur. "Nu-i lumina nicari/ Or murit tati oaminii./ Numa' la mandruta me'/ Arde lampa ca s-o ste'./ S-atata m-oi duce-n noapte/ Pana m-oi 'talni cu moarte'". Vocile curg usor, aproape in soapta. intorc privirea in urma si vad undeva, in zare, o coama alba, luminoasa, ca o pata pe cer. Acolo e Dealul sarmanilor, locul unde viata se scurge tihnit precum cantecul asta soptit.

Fotoreportaj de

Catalin Apostol

Formula As: http://www.formula-as.ro/2010/912/societate-37/dealul-sarmanilor-12289

4 ian. 2011

Rugăciuni pentru vremea pe care o trăim

Rugăciune pentru salvarea lumii din puterea lui antihrist


Doamne, Atotputernice, Părinte Atotţiitorule, Cel ce eşti izvorul vieţii, care din bunătatea Ta, toată făptura lumii acesteia şi pe cea mai presus de lume, dintru nefiinţă întru fiinţă ai adus-o şi cu purtatrea Ta de grijă părintească, o ocroteşti; Care din marea Ta iubire ai trimis pe Fiul Tău în lume, S-a întrupat şi S-a jertfit pe Altarul Golgotei, pentru noi cei nemulţumitori şi nerecunoscători; cu Sângele Său cel dumnezeiesc înnoind firea noastră cea stricată prin păcat, şi ne-a izbăvit prin puterea diavolului şi a morţii veşnice; Care după alte nespuse faceri de bine ale Tale faţă de neamul omenesc, pentru neputinţa firii noastre, ne-a dăruit pocăinţă până în clipa morţii; nu ne lăsa pe noi netrebnicii, să murim în faptele noastre cele rele, nici pe începătorul răutăţii şi pizmătăreţul şi pierzătorul diavol să-şi râdă de noi. Că ştii îndurate Doamne, câtă pizmuire, câtă vrajbă are asupra noastră şi cum caută să ne tragă cu totul în jos, în prăpastia iadului. Dar ştii şi câtă este pătimirea, slăbiciunea şi nepurtarea noastră de grijă. Ci Te rugăm, nu ne lipsi de mila Ta, pe noi, care Te mâniem în toată ziua şi în tot ceasul, prin călcarea poruncilor Tale; nu ne lăsa să pierim în fărădelegile noastre.

Doamne, mult Milostive şi Iubitorule de oameni, Cel ce nu voieşti pieirea păcătoşilor, ci aştepţi îndreptarea lor, cu multă umilinţă ,Te rugăm, dezleagă-ne împietrirea inimii, trezeşte-ne din rătăcirile minţii şi din uitare, scapă-ne din slăbănogirea voinţei noastre; Cu mila Ta, ridică-ne din răutăţile păcatelor şi, zdrobiţi fiind de patimi, vindecă-ne.

Doamne, iubirea noastră faţă de Tine - Marele nostru Binefăcător - nu este deplină; credinţa noastră este slabă; rugăciunea din inimă este prea puţină; ispitele sunt tot mai grele; noi suntem nepurtători de grijă; rău-voitorul diavol se avântă tot mai puternic asupra noastră, şi prin valurile de ispite chemătoare, pe mulţi îi cuprinde în noaptea patimilor.

Doamne, Atotputernice, fie-Ţi milă de noi, şi nu mai lăsa ca diavolul cel vrăjmaş să ne mai vatăme, nici să ne mai ducă la voile lui, ci răpeşte-ne cu mâna Ta cea tare de sub stăpânirea lui şi împărăţeşte Tu Părinte, întru noi.

Doamne, cu iubirea Ta de oameni, salvează-ne din osânda veşnică spre care ne îndreptăm prin rătăcirea minţii şi prin multele şi grelele noastre păcate ce le săvârşim, înecând pământul ţării noastre cu sângele nevinovaţilor prunci avortaţi; îndreptând spre Tine, Doamne batjocura înjurăturilor, în locul rugăciunii; peste tot semănând blestemul drăcuielilor; transformând familia - celula vieţii- într-un viespar de patimi; terfelind iubirea şi cinstea dintre soţi şi dintre oameni; cu răutatea drăcească şi cu adâncă nesimţire răpind soţul sau soţia altuia; legalizând desfrâul, homosexualitatea şi prostituţia; înălţând templu credinţelor păgâne - vrăjitorilor şi ocultismului demonic; mâncându-ne ca fiarele unii pe alţii, trăind în ură şi în cumplite răzbunări.

Părinte Preasfinte, cu multă umilinţă, Te rugăm, iartă-ne. Deşi suntem atât de păcătoşi şi de netrebnici, poporul Tău suntem. Nu avem alt Dumnezeu, Tu eşti scăparea noastră. Fie-Ţi milă de neputinţa firii noastre, de sărăcia şi de necazurile ce ne împresoară, şi ne miluieşte. Îndură-Te spre pruncii cei nevinovaţi şi spre copiii care s-au născut în această lume plină de fărădelegi şi, pentru sufletul lor curat, nu ne pierde pe noi şi lumea aceasta pe care ai creat-o.

În învălmăşeala întunecată şi în crunta dezorientare în care se zbate lumea astăzi, nu este altă cale de ieşire decât prin Tine, Doamne. Tu eşti singura nădejde. Fără Tine viaţa este apăsătoare şi chinuitoare, lipsită de focul sfânt al iubirii.

Din inimă Te rugăm, salvează lumea, Doamne. Scoate-ne din cumplita rătăcire şi din preamulta răutate ce ne stăpâneşte. Cel ce eşti Atotputernic şi voitor de tot binele, întinde braţul Tău cel apărător şi sfarmă puterea diavolului.

Fie-Ţi milă de noi, Doamne, Dumnezeul noastru şi ne ajută. Singuri nu vom putea birui, nici nu vom rezista în cumplita luptă cu antihrist, cu sectele, cu păgânii şi cu ispitele cele iuţi ale acestui veac apocaliptic. Nu ne lăsa singuri, lipsiţi de harul mântuitor al Sfintei Tale Biserici.

Părinte al îndurărilor, aprinde în suflete noastre flacăra credinţei şi a rugăciunii. Dă-ne putere şi îngelungă răbdare în ispite. Întăreşte, Mântuitorul nostru, dreapta credinţă în lume, în ţara noastră, în familii, în inimile noastre şi risipeşte pe vrăjmaşii Tăi şi ai noştri. Pierde smintelile şi dezbinările dintre oameni şi popoare. Statorniceşte între noi dragostea Ta şi pacea Duhului Sfânt. Uneşte-ne pe toţi într-o sfântă înfrăţire, ca într-un glas să Te mărturisim pe Tine, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin.


Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pentru vremea pe care o trăim



Preasfântă, Preacurată şi Pururea Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, Maica neamului creştinesc, nădejdea mântuirii noastre şi rugătoare neîncetată pentru creştini înaintea Milostivului Dumnezeu. Care dintre fiii oamenilor ai fost cel mai curat vas al Duhului Sfânt şi te-ai învrednicit a-L naşte cu trupul pe Mesia - Hristos sprea mântuirea noastră, rămânând pentru totdeauna Fecioară, ascultă rugăciunea noastră.

De când ne-a născut Dumnezeu pe acest pământ românesc şi creştin, ne ştim ortodocşi, statornici în credinţa cea dreaptă, iubitori ai Bisericii, cinstitori faţă de tine Preacurată Maică şi faţă de sfinţi.

Din cauza păcatelor noastre cele multe şi grele, râvna în rugăciune, lacrimile căinţei, iubirea dintre noi, puterea de stăpânire, răbdarea ni s-au împuţinat. Credinţa noastră curată şi dreaptă în Dumnezeu este lovită de ateism, de secte, de apostaţi şi de tot felul de antihrişti din afară şi dinăuntru. Diavolul ne loveşte cu greu război. Mamele îşi ucid copiii în pântece şi uită de dragostea ta de Mamă dumnezeiască. Fecioarele îşi vând cinstea şi credinţa pentru plăceri ucigaşe de suflet. Tinerii noştri s-au dedat la multe destrăbălări şi îşi caută altă patrie şi alte mame, pentru că n-au posibilităţi să se realizeze în ţara lor. Cei căsătoriţi alunecă uşor în desfrânări, în beţii şi îşi ucid de bună voie rodul sfânt al pântecelui lor, uitând de înfricoşata judecată ce îi aşteaptă. Cei vârstnici iubesc mai mult gâlcevile, clevetirile şi vorbele fără rost, decât biserica. Din toate părţile păcatele ne copleşesc.

Ce vom face dumnezeiascăMaică, la cine ne vom duce, decât la tine, care ţii pe sfintele tale braţe pe Fiul lui Dumnezeu? Rugăciunile tale îmblânzesc mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu, ne uşurează durerile vieţii, liniştesc pe vrăjmaşii noştri văzuţi şi nevăzuţi şi ard pe demoni.

Iubirea ta de Maică de îndeamnă să ne rugăm ţie cu nădejde. Ai milă de ţara noastră, de la o margine la cealaltă margine. Ai milă de poporul nostru care te cinsteşte şi pentru că te numim şi credem a fi Născătoare de Dumnezeu, suntem loviţi de tot felul de antihrişti şi de profeţi mincinoşi, care vor să ne robească, să ne tulbure pacea inimii, să ne amestece credinţa, să ne dezbine. Toţi vor să ne rupă de Hristos - Domnul, de Sfânta Lui Biserică, să ne răpească icoana ta din inimile şi din casele noastre, să ne robească prin patimi, să ne ucidă copiii prin ateism şi prin desfrânări.

Nu ne lăsa orfani, Maica lui Dumnezeu, ci roagă-te Milostivului tău Fiu să piardă ateismul, să smerească pe cei tari şi hulitori de Dumnezeu, să ruşineze pe apostaţi şi pe toţi sectanţii bolnavi de mândrie.

Izbăveşte, Prea Sfântă Fecioară, pe mame de ucidere de prunci, pe bărbaţi de patima beţiei, pe tineri de desfrânări. Izbăveşte casele creştinilor de certuri şi de toată fărădelegea. Scapă-ne ţara, Biserica şi neamul de cei de alt neam, care ne urăsc credinţa, limba şi sufletul.

Mijloceşte Maică a neamului creştinesc înaintea iubitorului de oameni Dumnezeu ca să ne trezească din somnul morţii păcatelor, să ne dea iarăşi tăria dreptei credinţe, să sporească dragostea şi unirea dintre noi, să ne dăruiască păstori sufleteşti buni, rugători adevăraţi, duhovnici plini de har, mame sfinte, răbdare în ispite, biruinţă împotriva diavolului, pace în lume şi tuturor mântuire.


(din cartea de rugăciuni " Privegheaţi şi vă rugaţi" a Părintelui Gheorghe Grindu de la Biserica Sfântul Gheorghe din Braşov, editura Transilvania Express, 2004)



2 ian. 2011

Copiii de la Mănăstirea Bănceni


Sunt multe flori peste tot si multe culori care inveselesc atmosfera. Ramanem uimiti de ceea ce s-a putut face aici pentru copii, fara “fonduri europene”, fara presiuni ale unor organizatii internationale, pur si simplu din credinta si din dragostea fata de oameni a Staretului Mihail Jar si a credinciosilor care-i sunt alaturi si de la care multi dintre noi ar avea multe de invatat. Molnita este o lectie de viata. Un indemn de a fi mai receptivi fata de suferinta aproapelui, de a fi milostivi, de a avea grija de cei necajiti. Este o lectie de credinta adevarata.












Manastirea Banceni - sfant lacas de inchinaciune al romanilor din Ucraina
Dincolo de granita de nord a Romaniei la doar cativa kilometri, pe teritoriul Ucrainei, pe o colina inverzita, se afla manastirea Banceni, loc de profunda spiritualitate care ii aduna pe romanii din aceasta regiune. O biserica de mari dimensiuni strajuieste in mijlocul manastirii. Aici, dar si in celelalte biserici mai mici ale acestui asezamant monahal, se oficiaza slujba in limba romana. Petuniile care se revarsa de la cele trei etaje ale corpului de chilii si ale staretiei proaspat zugravite in culoarea turcoaz, aleile cu trandafiri de diferite culori, vasele cu flori de la intrarea trapezei, imbogatesc aceasta oaza de liniste de la marginea padurii. Si totusi, linistea aceasta este, in timpul zilei, intrerupta de zgomotul masinilor si al constructorilor. La Banceni se construieste in continuare sub obladuirea Parintelui Staret Mihail Jar, cel care, cu binecuvantarea lui Dumnezeu, a ridicat acest ansamblu manastiresc, format din mai multe cladiri. In partea stanga, sub un pavilion acoperit cu tabla albastra ce te duce cu gandul la cerul senin, se afla Altarul de vara unde se oficiaza Liturghiile cand se aduna foarte multi credinciosi. Viitoarea trapeza aflata in constructie va putea primi o mie de pelerini ajunsi pe aceste meleaguri. La intrarea in manastire a fost ridicata o clopotnita uriasa care poate rivaliza cu marile clopotnite ale lavrelor din Ucraina. De fapt, este o constructie complexa care va adaposti si un camin spital pentru calugari si un mic muzeu.

Continuarea aici