18 feb. 2012

Vai mie, înnegritule suflete


"Întoarce-te, suspină, ticăloase suflete, mai înainte până ce va lua sfârşit priveliştea vieţii, până nu-ţi va închide Domnul uşa cămării". 
( Canonul din rânduiala liturgică a Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, Cântarea a III-a)


“Vai mie, innegritule suflete! Până când de la răutăţi nu te mai curmezi? Până când zaci în lene? De ce nu-ţi aduci aminte de înfricoşătorul ceas al morţii? De ce nu te cutremuri cu totul de înfricoşătoarea Judecată a Mântuitorului? Oare ce vrei să răspunzi sau cum vrei să dai seama? Lucrurile tale stau de faţă, spre mustrarea ta, faptele tale te vădesc, pârându-te. Deci, o, suflete! Vremea a sosit, aleargă, apucă înainte şi, cu credinţă, strigă: Greşit-am, Doamne, greşit-am Ţie; dar ştiu, Iubitorule de oameni, bunătatea Ta; Păstorule cel bun, nu mă despărţi pe mine de la starea cea de-a dreapta Ta, pentru mare mila Ta!” (Stihira Octoihului, Slavă pe glasul 8).

8 feb. 2012

Grija pentru mântuirea sufletului


Grija pentru mântuirea sufletului este o grijă a omului pentru destinul său etern şi este opusă grijii lumeşti. Dar această grijă nu mai vine din împătimirea de plăcerile lumii şi nici din frica de durerile ei. Dimpotrivă grija pentru mântuirea sufletului răsare acolo unde se leapădă „toată grija cea lumească", fiindcă ea înseamnă grija de a plăcea lui Dumnezeu şi nu de a plăcea lumii pentru a fi părtaşi la plăcerile ei şi a ne scuti de durerile ei.

Grija pentru mântuire creşte din răspunderea pe care o are creştinul pentru sufletul său fiind totodată o lansare continuă a omului spre izvorul vieţii sale eterne. Grija pentru mântuirea sufletului cuprinde şi ea o frică pentru sfârşitul trupesc al omului, dar ea este singura care poate să-l scape de moartea cea veşnică. Însă în grija pentru mântuire „nu mai intră împătimirea de lume, ca absolută şi totală apartenenţă a omului de lume". În acest fel creştinul continuă să fie în lume dar în acelaşi timp să fie mai presus de lume. El face parte din lume datorită fiinţei sale trupeşti, dar pe de altă parte este şi tinde mai presus de lume, datorită grijii pe care o are pentru sufletul său.


În acest fel creştinul se află acum în lume ca fiinţă liberă şi spirituală, deci diferit de cum trăiesc în lume dobitoacele. Pe de o parte, dispune lumea de el iar pe de altă parte într-o mai mare măsură, dispune el de lume.

Creştinul trebuie să scape de grija lumească, pentru a se face disponibil lui Dumnezeu. Cu cât se va putea îngriji creştinul mai puţin de lume (strictul necesar) cu atât mai mult se va putea îngriji de mântuirea sa. Sfântul Prooroc Iezechiel spune: 

„Dulce e somnul robului, fie, că acesta mănâncă puţin, fie că mănâncă mult; Dar saţiul celui sătul de bogăţie nu-l lasă să doarmă.
Există o boală pe care eu am văzut-o sub soare: bogatul care-şi păzeşte bogăţia spre răul său" (lezechiel 5. 11-12).

Când creştinul scapă cu ajutorul harului dumnezeiesc de grija lumească, scapă de împătimire şi dobândeşte neîmpătimirea, deci „libertatea de patimi şi de lume".

Asceza creştină urmăreşte eliberarea de grija lumească, de împătimirea faţă de lume. Astfel prin eliberarea de grija lumească şi prin împlinirea voii lui Dumnezeu se realizează fiinţa noastră duhovnicească.

„ ...Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm în armura luminii. Aşa ca-n plină zi, să umblăm cuviincios, nu în ospeţe şi-n beţii, nu în desfrănări şi-n fapte de ruşine, nu în ceartă şi-n invidie; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos, iar grija pentru trup să nu o faceţi spre pofte" (Romani 13. 12-14).

Mai întâi de toate trebuie să căutăm împărăţia Cerurilor (Matei 6.33; Luca 12. 13) şi toate cele necesare pentru mântuire ni se vor adăuga nouă. Pentru că dacă uităm acest lucru vom pierde timpul mântuirii. Dacă nu vom avea grijă să chivernisim bine timpul din această viaţă, ne vom chinui, ne vom obosi şi ne vom osândi în zadar.

Să nu vă prindă neliniştea şi mânia de a spune: Acum trebuie să facem asta, după aceea cealaltă, fiindcă în starea asta ne va afla Armaghedonul (Apocalipsa 16.16). Pentru că neliniştea de a face multe este un lucru diavolesc.

Fecioarele cele înţelepte nu au avut numai bunătăţi, ci aveau şi grija cea bună - ele aveau trezvie - nu erau nepăsătoare sufleteşte. În schimb fecioarele nebune erau nepăsătoare pentru că nu aveau lucrarea lăuntrică, trezvie. De aceea Domnul nostru lisus Hristos a spus.- „Privegheaţi" (Matei 25. 13).

Dacă o fecioară este nebună din naştere, binecuvântarea lui Dumnezeu este cu ea şi va moşteni viaţa cea veşnică. Însă o fecioară care este sănătoasă la minte, dar trăieşte nebuneşte - nu are lucrare lăuntrică - va fi fără răspuns în ziua înfricoşatei Judecăţi.

În acelaşi mod se tâlcuieşte şi Pilda spusă de Domnul nostru lisus Hristos despre Marta şi Maria. La început Maria o ajuta pe Marta, dar când a văzut că nu mai termina treburile cu pregătirile, a venit la Domnul Iisus ca să nu piardă timpul preţios de a sta lângă Hristos. Să luăm aminte şi să alegem partea cea bună a Mariei. (Luca 10. 38-42)

„Câte griji nu pricinuieşte fiecăruia, câteodată, gândul la necunoscutele viitorului! Scăparea de toate aceste griji nu este decât una singură: Nădăjduirea în Domnul; iar însufleţirea şi întărirea şi le culege sufletul din cugetarea cu înţelegere la ceea ce s-a mai întâmplat şi înainte cu noi şi cu alţii. Nu se va mai găsi nici măcar un singur om care să nu fi avut parte în viaţa sa de izbăviri neaşteptate din necaz sau de întorsături neaşteptate spre mai bine ale vieţii sale. Atunci când te frământă gânduri rele cu privire la viitor, întăreşte-ţi sufletul cu pomenirea acestor întâmplări. Şi în ziua de azi, ca şi în vremurile de altă dată, Dumnezeu toate le rânduieşte spre binele nostru. Reazămă-te pe El şi încă dinainte de a te izbăvi din nevoi, îţi va trimite liniştea sufletească, ce te va face să nici nu bagi în seamă necazul. "Pe cel ce nădejduieşte în Domnul, mila îl va înconjura". Dovezi ale acestui lucru le afli în Sfintele Scripturi, în Vieţile Sfinţilor, în viaţa ta şi în vieţile cunoscuţilor tăi. Cercetează-le şi vei vedea ca într-o oglindă că: "aproape este Domnul tuturor celor care îl caută pe Dânsul", iar frica pentru soarta ta nu-ţi va tulbura sufletul".

Dumnezeu prin gura Sfântului Prooroc Isaia ne spune: ,, Nu-ţi fie teamă, că Eu cu tine sunt; nu te rătăci, că Eu sunt Dumnezeu tău cel ce te-am întărit şi te-am ajutat şi cu dreptatea dreptei Mele te-am întemeiat" (Isaia 14. 10; Deuteronom 31.8; Psalm 120. 5-6).

(din cartea  "Duhul Lumesc, Duh Antihristic"  -  Părintele Hristofor, Editura Panaghia)



6 feb. 2012

Vrednică eşti cu adevărat!




"Ce dar de multumită îti voi aduce ţie, pentru darurile tale, de care m-am învrednicit, şi pentru bunătatea ta cea nemăsurată? Pentru aceea slăvesc, cânt si măresc milostivirea ta cea negrăită, către mine."

"Nu ascund adâncul milei tale, nici izvorul minunilor celor nenumărate si nici fântâna cea pururea curgătoare, cu adevărat, a milostivirii tale, celei către mine, Stăpână. Ci, tuturor le mărturisesc si le strig, le propovăduiesc si le vestesc".

"Adevărată Născătoare de Dumnezeu te mărturisesc, Stăpână, pe tine, Ceea ce ai pierdut stăpânirea morţii; căci ca Ceea ce din fire eşti vie, din legăturile iadului către viată m-ai scos pe mine, cel ce am căzut pe pământ."

"Către cine altcineva voi scăpa, curată? Unde voi alerga de aici şi mă voi mântui? Unde mă voi duce? Şi pe cine voi afla scăpare? Pe cine grabnică folositoare? Pe cine în necazuri ajutătoare? Spre tine însuţi nădăjduiesc, întru tine singură mă laud şi spre tine îndrăzning, alerg." 

"În cântări de multumită slăvesc si cinstesc nemăsurata milă şi puterea ta cea multă tuturor o mărturisesc si facerile tale de bine, pe care le-ai revărsat asupra mea, le propovăduiesc, le măresc si cu sufletul si cu inima si cu gândul şi cu limba, totdeauna".

(din Cinstitul Paraclis al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Psaltire)


Axion Vrednica esti...gl 5 - Manastirea Putna pe video.crestinortodox.ro

5 feb. 2012

"Să învăţăm de la vameş cum să scăpăm de soarta celor osândiţi"


"Pe vameş şi pe fariseu îi înfăţişează acum ochilor noştri sfânta Biserică. Şi cine n-ar dori să se învrednicească de fericita soartă a celui dintâi şi să scape de amara osândă a celui de-al doilea? Păcătoşi suntem, şi poate chiar iubitori de păcat: dar este, oare, cineva care ar vrea să piară în păcatele sale? Veniţi, deci, să învăţăm de la vameş cum, în ciuda păcatelor noastre, să scăpăm de soarta celor osândiţi şi să atragem milostivul cuvânt de îndreptăţire al Domnului.

Vameşul nu cutează să îşi ridice ochii către cer: îi e ruşine; ruşinea acoperă faţa sufletului său. Vameşul se bate în piept: el îşi dă seama că este vrednic de toate pedepsele pentru voia cea rea a inimii sale. El, însă, nu fuge de la Dumnezeu şi nu se deznădăjduieşte de mântuirea sa, ci chiar către Acela pe Care L-a jignit şi Care este gata să-l pedepsească după dreptate, chiar către Acela se întoarce cu bună nădejde şi strigă: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!"

Deci, să ne ruşinăm pe noi înşine, primind simţirea ruşinii şi înjosirii păcatului; să ne osândim pe noi înşine, lăsând glasul conştiinţei - sau al nepărtinitoarei dreptăţi a lui Dumnezeu, care vorbeşte prin conştiinţă - să răsune cu toată puterea; însă pe lângă asta, să ne grăbim în urma vameşului a naşte în sufletul nostru acelaşi strigăt tânguitor: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!"

Toate acestea depind de tine, suflete păcătos. Tu însuţi, şi nimeni altul, trebuie să faci şi să simţi toate acestea în tine. Vameşul se bătea în piept; dar el încă dinainte de asta bătea sufletul său şi rănea inima sa cu gândurile minţii sale.

Aşadar, intră în tine însuţi, adună gânduri mântuitoare şi îngrijeşte-te să sfărâmi prin ele inima ta cea învârtoşată, înalţă-te la cer, coboară-te în cele mai dedesubt; priveşte-te pe tine însuţi şi priveşte în jurul tău, şi caută pretutindeni săgeţi pentru lovirea, bice pentru rănirea, ciocane pentru înmuierea inimii tale împietrite.

Adu-ţi aminte de milostivirea lui Dumnezeu faţă de tine, şi ruşinează-te. Adu-ţi aminte de judecata Lui cea dreaptă şi teme-te. Adu-ţi aminte că sfârşitul e aproape şi grăbeşte-te să Îl milostiveşti pe Cel ce hotărăşte soarta ta fără să Se căiască.

Spune-ţi: "Domnul te-a miluit zidindu-te, purtând grijă de tine şi, mai ales, răscumpărându-te - prin baia celei de-a doua naşteri te-a înnoit, cu Trupul şi Sângele Său te-a hrănit şi ţi-a făgăduit că ai să fii una cu El în toată veşnicia; de câte ori, căzut fiind, te-a ridicat, bolnav fiind cu duhul te-a tămăduit, de câte ori nu te-a făcut să simţi apropierea Sa şi îmbrăţişarea iubirii Sale, de câte ori ţi-a dat să guşti dulceaţa rămânerii întru voia Lui şi întru plinirea sfintelor Lui porunci! -Tu ai dispreţuit toate acestea; toată purtarea de grijă pentru tine a fost degeaba; ai aruncat în urmă toate milele lui Dumnezeu faţă de tine. Dumnezeu te ţine în dreapta Sa. El e aproape şi vede toate mişcările inimii tale. Tu ţi-ai îngăduit să te împreunezi înaintea feţei Lui cu gândurile viclene, cele potrivnice Lui. Tu te-ai aprins de patimi, care sunt urâciune pentru El. Tu ai săvârşit înaintea feţei Lui prin faptă păcatul zămislit lăuntric, care-L jigneşte. Tu ai ştiut că este rău ce faci, şi nu te-ai ferit. Puteai să nu voieşti păcatul - şi ai poftit. După ce ai poftit, puteai să nu săvârşeşti cu fapta - şi ai făcut. Nimeni nu te-a silit. Voia ta rea a domnit în tine şi te-a tras pe căi rele. Păcatul atrage prin dulceaţă, iar apoi chinuie prin amărăciune făcătoare de stricăciune. Şi iată, lumina minţii s-a întunecat în tine; şerpii patimilor te muşcă şi apăsarea unei nemulţumiri cât se poate de mari te chinuie. Eşti asemenea unei crengi uscate, unui vas spart, unei păsări cu penele jumulite. Şi acesta încă nu-i sfârşitul. Adu-ţi aminte că sfârşitul ramurii uscate este văpaia ce arde şi nu mistuie".

Aceste cugetări şi altele asemenea lor să le sălăşluieşti în sufletul tău, păcătosule, şi înduplecă-l să dobândească ruşine şi scârbă faţă de păcat şi de starea sa păcătoasă, să simtă supărare asupra relei sale voi şi teamă pentru soarta sa veşnică. Acestor simţăminte să le dai naştere - iar mai departe să nu mergi, şi să nu te arunci în prăpastia întristării şi deznădejdii.

De la Dumnezeu nu fugi: unde să fugi de El?! El te ţine în legăturile fiinţării, şi nimicul nu te va înghiţi chiar dacă ai vrea. Aşadar, fugi la El şi îndreaptă-te spre sânul milostivirii Lui, ca să cazi acolo, cât încă trăieşti pe pământ. Dătătorul de viaţă prelungeşte viaţa ta de aici ca prin această prelungire a milei să te atragă la El. El încă îţi mai dăruieşte răstimp de viaţă, aşteptând să laşi în cele din urmă păcatul şi să te întorci la El. Tu eşti smochinul care a mai fost lăsat un an în grădina celor ce trăiesc pe pământ. Deci, înţelepţeşte-te ca să te foloseşti cum se cuvine de acest dar".

~ Sfântul Teofan Zăvorâtul - Predici la Triod ~


"Cunoscând, suflete al meu, osebirea vameşului şi a fariseului, urăşte gândul trufaş al aceluia şi doreşte rugăciunea cea cu bună umilinţă a acestuia şi strigă: Dumnezeule, milostiveşte-Te  spre mine păcătosul şi mă miluieşte". 


"Trufia s-a arătat pricinuitoare de sărăcie pentru bogăţia virtuţilor, iar smerenia, din sărăcie desăvârşită s-a arătat îndestulare îndreptării; pe aceasta să o câştigăm". 


"Smerenia, odinioară, a înălţat pe vameşul ce a strigat cu plângere: milostiveşte-Te!, şi l-a îndreptat. Lui să ne asemănăm toţi cei ce am căzut întru adâncul răutăţilor; să strigăm Mântuitorului dintru adâncul inimii: Greşit-am! Milostiveşte-Te, Unule, Iubitorule de oameni."

(Cântări din Triod - "Duminica vameşului şi a fariseului")



Byzantion - Usile Pocaintei
   

Sebastian Heltianu - Sa nu ne rugam ca fariseul

2 feb. 2012

Virtuţile mântuitoare

"Eu aşă le spun la cei care vin la mine: uăi, smerenia vameşului, răbdarea lui Iov, blândeţea lui David, că David o fost blând, dragostea care niciodată nu cade, tăcerea, nemânierea. Să nu judeci pe nime, judecă numai lucrurile tăle, da pe celelalte nu le judeca, lasă-le lui Hristos, El să-l judece, că El Îi dat de la Tatăl să facă judecată pe pământ, El s-o facă. Da noi suntem păcătoşi. Cum să fii tu cu păcate şi să judeci pe fratele tău? Uită-te întâi la bârna ta şi pe urmă judecă pe fratele tău! Judecă pe-a tăle întâi şi nu trebuie să judeci tu păcate străine. Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac, dă-le înţelepciune, Doamne, iartă-i Doamne, că eu mai rău fac decât dânşii. Să nu te gândeşti că tu faci mai bun decât acealălalt, să zici că el e păcătos, dar tu eşti mai bun. Nu. Doamne, eu mai rău fac decât dânsul. Iartă, Doamne, şi ajută să pun început să nu le mai fac. Şi iaca cum. Să nu gândeşti că ai făcut ceava bun pe pământ, nică n-am făcut bun, Doamne, degeaba mai trăiesc pe pământ. Dă-mi, Doamne, ajutor să pun şi eu vreun început să nu le mai fac. Ce să faci? Trebuie să te faci că eşti neputincios şi păcătos, aştepţi moartea să vie. Întotdeauna să te socoteşti că n-ai făcut nică, că eşti nică, n-ai împlinit nică. Aşa că, să ne rugăm lui Dumnezeu, şi El ştie ce ne trebuieşte".


(din cartea "Părintele Selafiil de la Noul Neamţ. Dragostea care nu cade niciodată
Interviuri şi relatări de ierodiacon Savatie Baştovoi)