Praznicul vieţii

"Pretutindeni în lume vedem prăznuire, putere, bucurie şi zburdălnicie a vieţii: târâtoarele, gâzele, păsările, peştii de soiuri fără număr, nenumăratele animale, fiarele şi pe împăratul făpturilor pământeşti - omul; toate trăiesc, năzuiesc spre îndestularea vieţii şi bucurie, spre osteneală. Priviţi ce vesel zboară şi se joacă gâzele (de pildă fluturii, greierii, muştele), păsările, peştii, animalele - şi ne vom minuna de bucuria şi prăznuirea vieţii care este în ei. Această viaţă este însă trecătoare, nu multă vreme se joacă şi se bucură toate aceste vietăţi: în scurtă vreme nu vor mai fi, ci în locul lor altele noi se vor naşte - de parcă viaţa se învârte ca o roată. Dar cine le-a dat şi le dă tuturor viaţă? Viaţa Cea fără de început, Veşnică, Ipostatică, Preaînţeleaptă, Bună - Dumnezeu. Dar viaţa cea îndrăgită de făpturile pământeşti, dimpreună cu bunătăţile ei, degrabă trece şi se sfârşeşte pentru necuvântătoare. De aceea, Preabuna Viaţă Ipostatică vrea şi a hotărât să dea fiinţei înţelegătoare/raţionale viaţa veşnică în ceruri împreună cu Dumnezeu, şi pentru dobândirea acestei vieţi i-a dat omului toate mijloacele. Iată ţelul tău, omule: să năzuieşti spre viaţa veşnică şi spre veşnica bucurie!"

Sfântul Ioan de Kronstadt