Cine are o busolă şi se orientează bine după ea, ştie întotdeauna cu siguranţă încotro se duce. Cine are cuvântul lui Dumnezeu şi se conduce mereu, ascultător, după el, ştie întotdeauna unde va ajunge. Acela ştie că se duce spre Dumnezeu, că se duce după Dumnezeu şi că va ajunge la Dumnezeu, pentru că un astfel de suflet umblă în lumină. Lucrează cât este ziuă şi este fiu al zilei (1 Ioan 1, 7).
Ce minunată şi fericită este viaţa unui astfel de suflet, orientat sănătos şi umblător în lumină! Ce plină de siguranţă este inima lui, ce plin de bucurie este chipul lui, ce strălucitoare este privirea lui! Ce paşnică şi fericită este toată fiinţa unui copil al lui Dumnezeu, care iubeşte cuvântul Lui, care face voia Lui şi care, cu toată smerenia şi grija, se sileşte totdeauna să calce pe urmele lui Hristos şi ale sfinţilor Săi! În toate zilele sale şi în toate faptele sale, un astfel de om ştie că se duce la Dumnezeu şi pentru că ştie, nu numai că nu se mândreşte cu aceasta către nimeni, dar plin de cutremur şi de grijă totdeauna se străduieşte să facă fiecare pas spre Dumnezeu, în aşa fel încât atunci când va ajunge în faţa Lui, să nu-i fie ruşine de nici un pas de pe tot drumul făcut până aici. Se străduieşte neîncetat ca în tot ce face pe drumul luminos spre faţa Domnului, nici o faptă şi nici o clipă să nu-i fie umbrită de ceva care nu ar fi plăcut înaintea ochilor Aceluia cu care se va întâlni curând. Un astfel de suflet se va îmbrăca totdeauna pentru ochii Stăpânului şi Mirelui său, iar nu pentru ochii cei desfrânaţi ai lumii şi ai păcatului. Numai atunci îmbrăcămintea sa va fi evlavioasă şi chipul curat.
Un astfel de om va şti sigur unde să se ducă şi unde nu, cum să se poarte şi cum nu, cu cine să umble şi cu cine nu, cum îi este îngăduit să se îmbrace şi cum nu. Pentru un astfel de suflet nu-i nevoie mereu de observatori care să-l oprească şi să-l mustre. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, la Care ştie că se duce, îl va face totdeauna atent şi nu-i va lăsa niciodată vreo îndoială în inima lui, nici chiar atunci când cuvântul nu-i spune chiar atât de desluşit, când ar vrea un răspuns la o îndoială a minţii lui (Ioan 14, 26; Ioan 2, 27).
Ce minunat este un astfel de suflet de frate sau de soră! Iubind cu tot cugetul pe Domnul, la Care ştie şi doreşte să se ducă, el va iubi şi va dori tot ce-l poate ajuta pe drumul spre cer. Va iubi şi va dori pe fraţi, adunarea frăţească, sarcinile frăţeşti, ostenelile, jertfele, privegherile şi chiar mustrările frăţeşti, ştiind că toate acestea îl ajută să se curăţească, să se corecteze, să se smerească, spre a se putea înfăţişa înaintea Domnului cu bucurie, în ziua chemării, într-o stare cât mai vrednică (2 Timotei 4, 6-8).
Nu ne lăsa, Doamne, pe nici unul dintre noi să mai iubim, să mai dorim şi să mai purtăm nimic din chipul lumii acesteia, ci ne umple de o aşa dragoste curată şi fierbinte faţă de Tine, încât toată fiinţa noastră să fie străbătută de frica Ta. Căci gândul că la Tine venim va fi puternic şi treaz în noi şi nimeni nu ne va putea face să dorim altceva mai mult decât să ne înfăţişăm înaintea Ta fără prihană, fără vină şi în pace, în orice clipă.
(Lacrimă şi har, Preotul Martir Constantin Sârbu.
Editura Bonifaciu, 2010)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu