11 aug. 2012

Micile iubiri

"Toate cele dimprejurul nostru 
sunt picături izvorâte din iubirea lui Dumnezeu."


Frumuseţile naturii sunt micile iubiri,
care ne călăuzesc spre marea Iubire,
spre Hristos


Să vă bucuraţi de toate cele ce ne înconjoară. Toate ne învaţă şi ne călăuzesc spre Dumnezeu. Toate împrejurul nostru sunt picături care izvorăsc din iubirea lui Dumnezeu. Cele însufleţite şi cele neînsufleţite, şi plantele, şi animalele, şi păsările, şi munţii, şi mările, şi apusurile de soare, şi cerul înstelat. Sunt micile iubiri prin mijlocirea cărora ajungem la Iubirea cea mare, la Hristos. Florile, de pildă, au darul lor, ne învaţă prin mireasma lor, prin măreţia lor. Ne vorbesc despre iubirea lui Dumnezeu. Îşi răspândesc mireasma lor, frumuseţea lor, şi celor păcătoşi şi celor drepţi. 

Ca să devină cineva creştin, trebuie să aibă suflet poetic, trebuie să fie poet. Hristos nu voieşte lângă El suflete "grosolane". Creştinul, chiar şi numai când iubeşte, este poet, petrece în poezie. Inimile poetice îmbrăţişează iubirea, o aşează înlăuntrul lor, o simt în adâncuri. 

Să vă folosiţi de clipele frumoase. Clipele frumoase apleacă sufletul spre rugăciune, îl fac subţire, nobil, poetic. Treziţi-vă dimineaţa, să vedeţi răsăritul soarelui îmbrăcat în porfiră. Atunci când v-a însufleţit vreun peisaj frumos, o bisericuţă, ceva frumos, să nu rămâneţi la acestea, mergeţi mai departe, la doxologia pentru cele frumoase, pentru a-L trăi pe singurul Frumos. Toate sunt sfinte - şi marea, şi îmbăierea, şi mâncarea. Să vă bucuraţi de toate. Toate ne îmbogăţesc, toate ne călăuzesc spre marea Iubire, toate ne călăuzesc spre Hristos. 

Să luaţi aminte la câte a făcut omul - casele, clădirile mari şi mici, oraşele, satele, oamenii, civilizaţia noastră. Să întrebaţi, să vă întregiţi cunoştinţele despre orice, să nu staţi nepăsători. Aceasta vă ajută la o mai adâncă cercetare a minunăţiilor lui Dumnezeu. Toate devin prilejuri de a ne lega cu toate şi cu toţi. Devin pricini de mulţumire şi de rugăciune către Domnul a toate. Să trăiţi în mijlocul naturii, al tuturor. Natura este taina Evangheliei. Însă, când nu are cineva har lăuntric, nu-l foloseşte natura. Natura ne trezeşte, dar nu ne poate duce în Rai. 

Negustorul duhovnicesc, cel ce are Duhul lui Dumnezeu, ia aminte peste tot pe unde trece, este tot numai ochi, numai miros. Toate simţurile lui trăiesc, dar trăiesc în Duhul lui Dumnezeu. El se osebeşte de ceilalţi. Pe toate le vede şi pe toate le aude; vede păsările, pietrele , fluturii... Trece pe undeva, simte totul, o mireasmă, de pildă. Trăieşte în mijlocul tuturor; în fluturi, în albine, în toate celelalte. Harul îl face să fie cu luare aminte. Vrea să fie împreună cu toate. 

A, ce să vă spun! Am trăit asta când m-a cercetat harul dumnezeiesc în Sfântul Munte. Mi-aduc aminte de privighetoarea triluind printre copaci, cu aripile date pe spate ca să aibă putere. Măi, măi! Să fi avut un păhăruţ cu apă, să-i fi dat să mai bea, să-i ostoiască setea...De ce să triluiască aşa privighetoarea, de ce? Însă şi ea îşi simte trilul, se bucură de el, de aceea triluieşte. 

Mă însufleţeau mult păsările în pădure. Să mergeţi odată la Kallisia să ascultaţi privighetorile. Inimă de piatră să ai, şi tot eşti mişcat. Cum să nu simţi că eşti împreună cu toate? Să vă adânciţi în ţelul vostru. Ţelul este aşezat de Făcătorul nostru. Faptul că zidirea are un ţel arată măreţia lui Dumnezeu şi pronia Lui. Această menire a lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, se manifestă altfel. Avem libertate, raţiune. 

Am întocmit într-o zi un plan pentru cele de aici. Să fac o cisternă înte pini şi să pun un bazin de doi metri cubi de apă şi să fie automat, să dea apă. Atunci vor veni privighetorile, care tânjesc mult după apă, musculiţele şi muştele...

Cândva, atunci când eram în Kallisia, mă întorceam la mănăstire după o boală, şi doamna Maria, ciobăniţa, a venit să mă ia cu măgăruşul. Pe drum am întrebat-o:
- Doamna Maria, cum sunt frumuseţile acelea, livezile, culorile, fluturii, miresmele, privighetorile?
- Nimic, îmi zice, nu e nimic.
- Da? îi zic. Este luna mai şi nu e nimic?
- Nimic! îmi răspunde. 

Peste puţin am întâlnit de toate - flori, miresme, fluturi.
- Ei, doamna Maria, acum ce ziceţi?
- A, n-am fost atentă la ele!
Înaintând am ajuns în Platani. Privighetorile cântau.
- Doamna Maria, mi-aţi spus minciuni!
- Nu, mi-a zis. N-am fost atentă la ele deloc!

Şi eu la început eram "grosolan", nu-mi dădeam seama. Apoi Dumnezeu mi-a dat harul. Atunci toate s-au schimbat. Asta s-a întâmplat după ce am deprins ascultarea. 





                                               Cel ce are înţelepciunea cea dumnezeiască,
                                                              le priveşte pe toate cu iubire

Toate cele ce ţin de natură ne ajută mult în viaţa duhovnicească, atunci când sunt cu harul lui Dumnezeu. Eu, când simt armonia naturii, plâng întruna. De ce să nu avem poftă de viaţă? Să o trăim în Duhul lui Dumnezeu, în Duhul adevărului. Cel ce are Duhul lui Dumnezeu, cel ce are înţelepciunea cea dumnezeiescă, le priveşte pe toate cu iubirea lui Dumnezeu, şi ia aminte la toate. Înţelepciunea lui Dumnezeu Îl face să le stăpânească pe toate şi să se bucure de toate.

("Ne vorbeşte Părintele Porfirie", Editura Egumeniţa)



Un comentariu:

Cristina C spunea...

Salut!

Ai un blog interesant. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/.

:) Numai bine!