27 ian. 2011

Longevivii din Caucaz



Dacă vreţi să vă păstraţi cât mai mult tinereţea şi sănătatea, urmaţi exemplul ţăranilor caucazieni. Majoritatea lor au peste 100 de ani!


Iată modul lor de viaţă:

- Trăiesc la fel ca strămoşii lor. Nu-şi părăsesc locul naşterii, nu-şi schimbă obiceiurile şi nici alimentaţia tradiţională.
- Au grijă deosebită faţă de igienă, din care cauză sunt foarte puţine cazuri de infecţii în zonă.
- Lucrează raţional, cu pauze de odihnă. Nu-şi suprasolicită organismul.
- Nu fumează.
- Consumă doar carne albă, de pui şi peşte, lapte, cereale şi cantităţi uriaşe de miere şi oţet de mere.
- Iau trei mese pe zi, la aceleaşi ore.
- Merg mult pe jos.
- Beau apă numai din locul în care s-au născut.

Desigur că reţeta aceasta e greu de respectat de către omul modern. În viaţa noastră trepidantă, socializarea individului este o condiţie necesară, iar modul său de comportament şi relaţiile cu ceilalţi sunt mai complicate ca la popoarele izolate. Totuşi, un studiu efectuat în SUA pe un lot de locuitori în vârstă de 45 şi 75 de ani a arătat că, în anii 1986-1992, numărul celor cu boli de inimă a scăzut cu aproape 30%, datorită adoptării unui stil de viaţă apropiat de cel caucazian. Adică: limitarea fumatului, mai multă mişcare, hrană verde, cereale, legume, fructe, peşte, carne de pui şi soia, miere de stup.


Un regim de viaţă raţional: muncă, odihnă, mişcare

Aceiaşi înţelepţi caucazieni îşi împart ziua în trei: 8 ore de odihnă - 8 ore de recreere - 8 ore de muncă, cu stricteţe, zi de zi. Urmaţi-i! Atunci când munca nu se desfăşoară în aer liber, împrospătarea fizică se poate face prin practicarea unui sport potrivit vârstei: mers pe jos, alergare, bicicletă, înot, grădinărit. În timpul liber, căutaţi să faceţi cât mai multă muncă fizică în aer curat. Dacă aveţi rude sau prieteni la ţară, duceţi-vă la ei nu doar să beţi un pahar de vin, ci să le daţi o mână de ajutor la adunatul fânului, tăiatul legumelor şi măturatul ogrăzii. Vă veţi simţi proaspăt reîntorşi din concediu. Schimbarea mediului odihneşte. ca şi alternarea muncii fizice cu cea intelectuală.




În ce priveşte somnul, cele 8 ore sunt absolut necesare pentru a recâştiga energia. Dimineaţa eşti întotdeauna mai înţelept ca seara! Arta de a dormi corect se poate învăţa. Ea înseamnă somn suficient şi de calitate. Somnul fără vise este cel mai odihnitor; de aceea, eliminaţi toţi factorii de stres, înainte de culcare. Este de preferat patul tare, cu o mică pernă ergonomică sub cap. Pentru somn, trebuie o temperatură de 16-18 grade C, umiditate şi linişte., dar nu absolută.

Apa, mierea şi oţetul de miere

Ştiu caucazienii ce ştiu: apa curată, mierea şi oţetul de mere sunt trei elemente care au o importanţă deosebită pentru drenajul zilnic al organismului. În primul rând apa. Apa de calitate - cea ce izvor şi cea plată - se găseşte în comerţ, îmbuteliată. Caucazienii îşi încep ziua cu o cană de apă, pe care o beau pe stomacul gol, pentru a-şi curăţa organismul şi sângele.
Mierea de albine este compusă din foarte multe elemente nutritive, enzime şi minerale. Primul şi cel mai important lucru este că mierea conţine cele mai simple zaharuri - glucoza şi fructoza - care nu mai trebuie desfăcute chimic şi deci sunt preluate în circuitul sanguin încă din cavitatea bucală. Apoi, mierea conţine elemente antibacteriene, cărate de harnicele albine din nectarul florilor. Dintre mineralele mierii de albine amintim calciul, fosforul, fluorul, care acţioneze inhibitor asupra cariilor dentare. (Poate de asta, caucazienii n-au auzit de dentist!)
Cel de-al treilea element important, oţetul de mere, are puternice acţiuni antioxidante şi vitaminizante.



Alte surse de sănătate: cerealele integrale, iaurtul,
legumele uscate, lucerna

Flora intestinală este adesea atacată de antibiotice sau de ciuperca numită monilia abricans. Se ajunge, astfel, la complicaţii datorită putrefacţiei intestinale, printre altele şi la miros urât în gură, constipaţie sau diaree, acnee etc. Reglarea florei intestinale se face cel mai bine cu substanţe care aduc şi prinos alimentar, şi complexe de vitamine-minerale, enzime. Printre astfel de făuritori de miracole, care încep activitatea binefăcătoare încă din intestin, sunt cereale integrale (grâul este considerat "ou" vegetal), drojdia de bere (dacă vreţi să-i verificaţi efectul, atunci când sunteţi obosiţi, în loc să beţi cafea sau să luaţi stimulente, beţi un pahar cu apă în care dizolvaţi o "nucă" de drojdie. Revigorarea e sigură şi de durată), mierea de albine amestecată cu propolis (panaceu universal) şi iaurtul pe care caucazienii îl prepară din lapte de capră şi îl consumă la toate mesele de peste zi.



Longevivii nu beau cafea

Nu mai este niciun dubiu că cei "trei C" - cafeaua, Cola şi ciocolata, dar şi ceaiul negru sau verde - produc, ca orice drog, dependenţă. Obişnuinţa se produce datorită nevoii cerute de munca stresantă de a folosi cofeină. Aceasta acţionează imediat asupra sistemului nervos central, producând senzaţia de eliminare a oboselii şi claritatea în gândire, precum şi înviorarea, datorită eliberării zahărului stocat în ficat. Aici este de fapt şi răul, întrucât eliminarea zahărului duce la epuizarea glandei suprarenale, ceea ce va conduce la hipoglicemie, nervozitate, acumularea cofeinei în ţesuturile adipoase (celulită). Consumate în cantităţi de 5 porţii/ zi, cei "trei C" duc clar la hipertensiune arterială, cu sporirea riscului de infarct.

Să fi citit caucazienii studii medicale de ultimă oră? Nici vorbă. Sănătatea lor are la bază echilibrul şi bunul simţ. Probabil că la ei n-au ajuns încă fast-food-urile şi Coca-Cola, fructele modificate genetic şi alimentele cu aditivi.




Gh. Vintilă

Revista Asul Verde - nr. 19, octombrie, 2005

Niciun comentariu: