2 feb. 2011

Cel ce dă primeşte bucurie dumnezeiască


În om există două bucurii. O bucurie atunci când ia,
şi o bucurie atunci când dă. Dar nu se compară bucuria ce-o
simte cineva atunci când dă, cu bucuria ce-o simte atunci când ia.
Cel ce ia ceva, primeşte bucurie omenească.
Cel ce dă, primeşte bucurie dumnezeiască.


În om există două bucurii. O bucurie atunci când ia, şi o bucurie atunci când dă. Dar nu se compară bucuria ce-o simte cineva atunci când dă, cu bucuria ce-o simte atunci când ia. Omul, ca să-şi dea seama dacă sporeşte corect duhovniceşte, trebuie ca la început să cerceteze dacă se bucură când dă şi nu când ia; dacă simte mâhnire când îi dau şi bucurie când dă. După aceea, dacă lucrează corect duhovniceşte, atunci când face vreun bine nu îşi mai aduce aminte de el, dar nu uită niciodată nici cel mai mic bine ce i s-a făcut. Nu-şi poate închide ochii din pricina unei prea mici faceri de bine a celorlalţi. Se poate ca acesta să-i fi dat cuiva o vie şi să fi uitat. Dar dacă celălalt îi dă un ciorchine de struguri din via pe care el i-a dăruit-o nu-l poate uita niciodată. Sau poate să-i fi dat cuiva mai multe icoane sculptate şi să nu îşi mai aducă aminte. Dar dacă acela îi dă o iconiţă plastifiată, este mişcat de această iconiţă, cu toate că este de mică valoare şi, drept recunoştinţă, se gândeşte cum să-i răsplătească. Poate da chiar şi toată biserica şi terenul ei şi să uite. Adică atunci călătoria duhovnicească este corectă, când uită cineva cele bune ce le face şi când îşi aduce aminte de cele bune ce i le fac alţii. Când omul ajunge în starea aceasta, atunci este om; om al lui Dumnezeu. Dar dacă uită mereu faptele bune pe care i le-au făcut alţii şi îşi aduce aminte de cele bune făcute lor de el, asta este lucrarea potrivnică celeia pe care o cere Hristos. Iar când gândeşte: "Tu mi-ai dat atâta şi eu ţi-am dat atâta" - ăsta este un lucru negustoresc. Eu caut să dau celui ce are nevoie mai mare. Nu socotesc negustoreşte: cutare mi-a dat cărţile acestea şi eu acum îi datorez atâta, aşa că trebuie să-i dau ca să achit. Sau, dacă celălalt nu mi-a dat, nu-i voi da nici eu nimic. Căci şi asta este o dreptate omenească.

Cel ce ia ceva, primeşte bucurie omenească. Cel ce dă, primeşte bucurie dumnezeiască. Bucuria dumnezeiască o luăm prin a da. De pildă îmi dă cineva o carte. Acela se bucură duhovniceşte, dumnezeieşte, iar eu care am luat cartea mă bucur omeneşte. Dar când şi eu dau cartea, mă voi bucura şi eu dumnezeieşte, iar celălalt ce o va lua se a bucura omeneşte. Dar dacă şi el o va da, atunci şi el se va bucura dumnezeieşte. Vedeţi cum cu un lucru mulţi oameni se pot bucura şi omeneşte, şi dumnezeieşte.

Să vă învăţaţi să vă bucuraţi prin a da. Atunci când se bucură cineva prin a da, este bine întocmit, este în legătură cu Hristos; are harul dumnezeiesc. Atunci când cineva dă sau oferă ceva, bucuria pe care o simte are oxigen dumnezeiesc. Atunci când se bucură prin a lua, sau prin a se jerti alţii pentru el, bucuria aceasta are miros urât, asfixiază. Astfel de oameni care dau, fără să gândească la ei înşişi, ne vor judeca poimâine. Ce bucurie simt aceşti oameni! Pe unii ca aceştia îi apără Hristos. Însă cei mai mulţi oameni se bucură când iau şi se lipsesc de bucuria dumnezeiască şi de aceea sunt chinuiţi. Hristos este mişcat atunci când îl iubim pe aproapele nostru mai mult decât pe noi înşine şi ne umplem de plăcere dumnezeiască. Vezi, El nu S-a limitat la "să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Mt. 22, 39), ci S-a jertfit pentru om.


(din cartea "Trezire duhovnicească", Cuviosul Paisie Aghioritul.
Schitul Lacu - Sfântul Munte Athos, 2000)

Niciun comentariu: