7 feb. 2011

Sfaturi de la Starețul Tadei (1914-2003)


"Se cade să ne păzim ca tot ce gândim și lucrăm să fie plăcut Domnului. Și ceea ce cugetăm… Căci toată lucrarea aici, pe pământ, este lucrare a lui Dumnezeu".

"Dacă L-am iubi pe Domnul din toată inima, nu am greși în veci, căci El ar fi întru noi. El este putere care arde toată necurăția, tot păcatul, și nu ar mai putea pătrunde în inima noastră nimic din cele ce nu sânt sfinte și virtuoase".

"Dar noi, pentru că sântem materialnici și necurățiți, de îndată ce vrem să ne arătăm dragostea față de aproapele nostru, o amestecăm cu patima trupească. Trebuie să despărțim dragostea de patimă. Să lăsăm deoparte patima, căci este înrâurire a vrăjmașului! Trebuie să hărăzim grija noastră dragostei lui Dumnezeu, care nu face deosebire. Dragostea dumnezeiască nu este egoistă, ci atotcuprinzătoare - pe toți îi iartă și de toți se bucură".

"În lumea duhovnicească, gândurile sânt limpezi precum graiul, se aud. Pentru aceea, cel mai de preț dintre toate darurile din lumea aceasta este truda sufletului nostru. Dacă omul nu se curăță, ci trece în veșnicie cu trăsături de caracter rele, nu va putea sta printre îngeri și sfinți. El va trece în veșnicie, la viața veșnică, având aceste însușiri nevolnice".

"Atâta vreme cât mai avem vreun reazem oarecare în lumea aceasta, îi dăm Domnului prea puțină încredere. Sfinții Părinți le-au primit pe toate, fie bune, fie rele, ca fiind de la Domnul, și s -au smerit. Când Domnul vede că sufletul este pregătit, îl umbrește cu harul Sfântului Duh, și sufletul dobândește libertate, pace, bucurie și mângâiere, nu se mai teme. Dar noi totdeauna ne temem de ceva".

"Mult se poate trudi omul în lumea acesta, mult se poate osteni pentru binele celorlalți, și totuși să nu-și curețe sufletul de păcat. Poate trece de cele mai multe vămi, dar la vama milosârdiei, din pricina alipirii gândului său de cele lumești, să se prăvale în prăpastie - căci, cu toată osteneala, nu a băgat de seamă că învârtoșarea inimii l-a legat de puterile diavolești. În viața lui a făcut multe lucruri bune, mulți s’au mântuit prin ostenelile sale - de pildă, dacă a înălțat locașuri de închinare - dar nu a purtat multă grijă curățirii sufletului, căci a fost legat de cele lumești (și alipirea cugetului de cele lumești nu-i îngăduie să pătrundă în lumea celor nepieritoare, pe care numai sufletul curat le poate pricepe). După măsura nemilosârdiei sale, el se găsește în puterea duhurilor viclene. Se află în stăpânirea duhurilor viclene și, ca un rob, săvârșește cele ce i se poruncesc, atât aici, cât este în trup, dar și după plecarea din trup - este silit să săvârșească cele ce i se poruncesc".

"De aceea, trebuie să ne păzim de rău, cu înțelepciune, și să ne alegem binele, cu pricepere. Să priveghem neîncetat și să nu îngăduim celor care nu ne vor binele să intre în cămara noastră. Neîncetat să luăm aminte și să priveghem!"

"Mult mai important și mai însemnat decât nevoința, decât postul și decât osteneala, este să fim cu luare-aminte …"

"Rugați-vă neîncetat, poruncește Apostolul. Rugăciunea lăuntrică este osteneala cea mai de seamă pe care o poate săvârși omul. Căci vrăjmașii noștri, puterile cugetătoare (duhurile căzute), știu că prin rugăciune omul se apropie cu inima și simțirea de Domnul, iar aceste duhuri viclene caută să-l lege pe om de orice lucru lumesc."

"În rugăciune, trebuie mai întâi de toate să aveți luare-aminte; luarea-aminte să fie de căpătâi. Fără aceasta, rugăciunea nu este de nici un folos. Dar, dacă o lăsăm cu totul, atunci este și mai greu. Așadar, osteniți-vă!"

"Însă luarea noastră aminte este neîncetat abătută spre altceva. Sfinții Părinți se rugau la Domnul să îi izbăvească de risipire la vremea rugăciunii".

"În familiile cu mai mulți membri este de ajuns ca o singură persoană să fie nemulțumită - nu e nevoie să arate aceasta față de nimeni, ci doar să înceapă a cugeta cât de nedrept se poartă ceilalți cu ea și cât de rău este tratată - ca să se tulbure pacea în familia aceea; persoana aceea, prin gândurile ei, a tulburat-o. Iar toți sânt necăjiți, fără să știe din ce pricină."

"Față de aproapele nostru trebuie să avem aceeași purtare. Nu se cuvine să împărțim oamenii: acesta îmi este simpatic, acesta antipatic, căci atunci ați intrat în război cu cealaltă persoană, și nu vă va răbda - chiar dacă în afară nu i-ați dat nici un prilej, nici prin cuvinte, nici prin fapte, însă ați cugetat la aceasta, ați gândit-o în lăuntrul vostru."

"Noi, Creștinii, ne-am îmbrăcat prin Botez în Hristos, ne-am îmbrăcat în Dumnezeu, iar Dumnezeu este dragoste. Și cum este cu putință ca, uniți fiind cu Domnul în Botez, să luptăm împotriva Sa? Dar cum luptăm? Prin gândurile noastre. Ne trimitem gândurile rele asupra semenilor, asupra aproapelui nostru și asupra celui depărtat de noi."

"De cum se naște în noi un gând ce nu își are temelia în dragoste, trebuie să știm că am primit înrâurirea duhurilor viclene. Primind gândul cel rău, îl primim în trupul nostru pe însuși vrăjmașul. Duhurile sânt nevăzute, dar noi le dăm trup, spre a se face văzute."

"Este nevoie să alungăm din inimă socotelile și poftele lumești, și abia atunci putem, cu ajutorul Domnului, să-l iubim sincer și pe aproapele nostru. Altfel, dragostea noastră pământească, de aici, se lipește când de ceva, când de altceva - și toate acestea sânt nestatornice, fără nici un folos. Și această nestatornicie a noastră ne frânge, ne sfărâmă neîncetat. Nu luăm cu înțelegere asupra noastră viața, ci în chip părelnic."

"Nici o mișcare a cugetului (care vine) din suflet nu trebuie să fie centrul vreunui lucru de aici, de pe pământ. Centrul înțelegător al dragostei este Domnul. Printr’însul și într’însul sânt toate. Nouă nu ne este îngăduit să ne legăm de lucruri lumești."

"Cetele îngerești nu se robesc cu cugetul de lucruri. Îngerii privesc lucrurile, dar nu sânt robiți cu cugetul de ele. Căci centrul gândurilor lor este robit numai puterii lui Dumnezeu, Care pe toți îi iubește. Iar noi, când vedem un lucru ce ne ademenește, îndată ne alipim de el - groaznic și înspăimântător lucru! Pentru că, dacă rămâne mult timp astfel, acesta ni se face idol. În inima noastră, în locul lui Dumnezeu se află un lucru - fie unul viu, fie unul mort."

"Trebuie să ne disprețuim pe noi înșine pentru dragostea Domnului, și pe Domnul-Eu nu numai să-l lepădăm, ci chiar să-l ucidem. Căci, dacă acesta nu moare, nu ne putem uni cu Domnul: ne va stânjeni mereu acest Domn-Eu al nostru. Căci el este mare domn și nu-și poate pleca grumazul, ci stă totdeauna țanțoș. De aceea este nevoie de smerenie - să ne smerim și să ne umilim."

(din cartea Cum îți sânt gândurile așa îți este și viața.
Starețul Tadei de la mănăstirea Vitovnița.
Editura Predania, 2010)

Un comentariu:

kindercs95 spunea...

mare este acest sfant staret al zilelor noastre!