5 feb. 2012

"Să învăţăm de la vameş cum să scăpăm de soarta celor osândiţi"


"Pe vameş şi pe fariseu îi înfăţişează acum ochilor noştri sfânta Biserică. Şi cine n-ar dori să se învrednicească de fericita soartă a celui dintâi şi să scape de amara osândă a celui de-al doilea? Păcătoşi suntem, şi poate chiar iubitori de păcat: dar este, oare, cineva care ar vrea să piară în păcatele sale? Veniţi, deci, să învăţăm de la vameş cum, în ciuda păcatelor noastre, să scăpăm de soarta celor osândiţi şi să atragem milostivul cuvânt de îndreptăţire al Domnului.

Vameşul nu cutează să îşi ridice ochii către cer: îi e ruşine; ruşinea acoperă faţa sufletului său. Vameşul se bate în piept: el îşi dă seama că este vrednic de toate pedepsele pentru voia cea rea a inimii sale. El, însă, nu fuge de la Dumnezeu şi nu se deznădăjduieşte de mântuirea sa, ci chiar către Acela pe Care L-a jignit şi Care este gata să-l pedepsească după dreptate, chiar către Acela se întoarce cu bună nădejde şi strigă: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!"

Deci, să ne ruşinăm pe noi înşine, primind simţirea ruşinii şi înjosirii păcatului; să ne osândim pe noi înşine, lăsând glasul conştiinţei - sau al nepărtinitoarei dreptăţi a lui Dumnezeu, care vorbeşte prin conştiinţă - să răsune cu toată puterea; însă pe lângă asta, să ne grăbim în urma vameşului a naşte în sufletul nostru acelaşi strigăt tânguitor: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!"

Toate acestea depind de tine, suflete păcătos. Tu însuţi, şi nimeni altul, trebuie să faci şi să simţi toate acestea în tine. Vameşul se bătea în piept; dar el încă dinainte de asta bătea sufletul său şi rănea inima sa cu gândurile minţii sale.

Aşadar, intră în tine însuţi, adună gânduri mântuitoare şi îngrijeşte-te să sfărâmi prin ele inima ta cea învârtoşată, înalţă-te la cer, coboară-te în cele mai dedesubt; priveşte-te pe tine însuţi şi priveşte în jurul tău, şi caută pretutindeni săgeţi pentru lovirea, bice pentru rănirea, ciocane pentru înmuierea inimii tale împietrite.

Adu-ţi aminte de milostivirea lui Dumnezeu faţă de tine, şi ruşinează-te. Adu-ţi aminte de judecata Lui cea dreaptă şi teme-te. Adu-ţi aminte că sfârşitul e aproape şi grăbeşte-te să Îl milostiveşti pe Cel ce hotărăşte soarta ta fără să Se căiască.

Spune-ţi: "Domnul te-a miluit zidindu-te, purtând grijă de tine şi, mai ales, răscumpărându-te - prin baia celei de-a doua naşteri te-a înnoit, cu Trupul şi Sângele Său te-a hrănit şi ţi-a făgăduit că ai să fii una cu El în toată veşnicia; de câte ori, căzut fiind, te-a ridicat, bolnav fiind cu duhul te-a tămăduit, de câte ori nu te-a făcut să simţi apropierea Sa şi îmbrăţişarea iubirii Sale, de câte ori ţi-a dat să guşti dulceaţa rămânerii întru voia Lui şi întru plinirea sfintelor Lui porunci! -Tu ai dispreţuit toate acestea; toată purtarea de grijă pentru tine a fost degeaba; ai aruncat în urmă toate milele lui Dumnezeu faţă de tine. Dumnezeu te ţine în dreapta Sa. El e aproape şi vede toate mişcările inimii tale. Tu ţi-ai îngăduit să te împreunezi înaintea feţei Lui cu gândurile viclene, cele potrivnice Lui. Tu te-ai aprins de patimi, care sunt urâciune pentru El. Tu ai săvârşit înaintea feţei Lui prin faptă păcatul zămislit lăuntric, care-L jigneşte. Tu ai ştiut că este rău ce faci, şi nu te-ai ferit. Puteai să nu voieşti păcatul - şi ai poftit. După ce ai poftit, puteai să nu săvârşeşti cu fapta - şi ai făcut. Nimeni nu te-a silit. Voia ta rea a domnit în tine şi te-a tras pe căi rele. Păcatul atrage prin dulceaţă, iar apoi chinuie prin amărăciune făcătoare de stricăciune. Şi iată, lumina minţii s-a întunecat în tine; şerpii patimilor te muşcă şi apăsarea unei nemulţumiri cât se poate de mari te chinuie. Eşti asemenea unei crengi uscate, unui vas spart, unei păsări cu penele jumulite. Şi acesta încă nu-i sfârşitul. Adu-ţi aminte că sfârşitul ramurii uscate este văpaia ce arde şi nu mistuie".

Aceste cugetări şi altele asemenea lor să le sălăşluieşti în sufletul tău, păcătosule, şi înduplecă-l să dobândească ruşine şi scârbă faţă de păcat şi de starea sa păcătoasă, să simtă supărare asupra relei sale voi şi teamă pentru soarta sa veşnică. Acestor simţăminte să le dai naştere - iar mai departe să nu mergi, şi să nu te arunci în prăpastia întristării şi deznădejdii.

De la Dumnezeu nu fugi: unde să fugi de El?! El te ţine în legăturile fiinţării, şi nimicul nu te va înghiţi chiar dacă ai vrea. Aşadar, fugi la El şi îndreaptă-te spre sânul milostivirii Lui, ca să cazi acolo, cât încă trăieşti pe pământ. Dătătorul de viaţă prelungeşte viaţa ta de aici ca prin această prelungire a milei să te atragă la El. El încă îţi mai dăruieşte răstimp de viaţă, aşteptând să laşi în cele din urmă păcatul şi să te întorci la El. Tu eşti smochinul care a mai fost lăsat un an în grădina celor ce trăiesc pe pământ. Deci, înţelepţeşte-te ca să te foloseşti cum se cuvine de acest dar".

~ Sfântul Teofan Zăvorâtul - Predici la Triod ~


"Cunoscând, suflete al meu, osebirea vameşului şi a fariseului, urăşte gândul trufaş al aceluia şi doreşte rugăciunea cea cu bună umilinţă a acestuia şi strigă: Dumnezeule, milostiveşte-Te  spre mine păcătosul şi mă miluieşte". 


"Trufia s-a arătat pricinuitoare de sărăcie pentru bogăţia virtuţilor, iar smerenia, din sărăcie desăvârşită s-a arătat îndestulare îndreptării; pe aceasta să o câştigăm". 


"Smerenia, odinioară, a înălţat pe vameşul ce a strigat cu plângere: milostiveşte-Te!, şi l-a îndreptat. Lui să ne asemănăm toţi cei ce am căzut întru adâncul răutăţilor; să strigăm Mântuitorului dintru adâncul inimii: Greşit-am! Milostiveşte-Te, Unule, Iubitorule de oameni."

(Cântări din Triod - "Duminica vameşului şi a fariseului")



Byzantion - Usile Pocaintei
   

Sebastian Heltianu - Sa nu ne rugam ca fariseul

Niciun comentariu: