Taina iubirii: Vai mie, înnegritule suflete

18 feb. 2012

Vai mie, înnegritule suflete

"Întoarce-te, suspină, ticăloase suflete, mai înainte până ce va lua sfârşit priveliştea vieţii, până nu-ţi va închide Domnul uşa cămării".
( Canonul din rânduiala liturgică a Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, Cântarea a III-a)

“Vai mie, innegritule suflete! Până când de la răutăţi nu te mai curmezi? Până când zaci în lene? De ce nu-ţi aduci aminte de înfricoşătorul ceas al morţii? De ce nu te cutremuri cu totul de înfricoşătoarea Judecată a Mântuitorului? Oare ce vrei să răspunzi sau cum vrei să dai seama? Lucrurile tale stau de faţă, spre mustrarea ta, faptele tale te vădesc, pârându-te. Deci, o, suflete! Vremea a sosit, aleargă, apucă înainte şi, cu credinţă, strigă: Greşit-am, Doamne, greşit-am Ţie; dar ştiu, Iubitorule de oameni, bunătatea Ta; Păstorule cel bun, nu mă despărţi pe mine de la starea cea de-a dreapta Ta, pentru mare mila Ta!” (Stihira Octoihului, Slavă pe glasul 8).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Vifor de gânduri necredincioase având toată lumea pământească, negândindu-se la cele ce o aşteaptă în ziua cea înfricoşătoare a Judecăţii Domnului, şi la muncile cele veşnice pregătite diavolului şi la toţi slujitorii lui, care s-au lepădat de slava lui Dumnezeu. Iară noi, păcătoşii, ne rugăm Preasfintei Împărătese a Cerului şi Stăpânei noastre să ne îndrepteze la pocăinţă, ca să-I strigăm cu dragoste lui Dumnezeu: Aliluia!
(Acatistul Maicii Domnului "Apărătoarea" noastră în ziua înfricoşătoare a judecăţii de apoi)

Străin şi călător sunt eu pe acest pământ, viaţa mea e degrab trecătoare, iar eu, ticalosul, niciodată nu mă gândesc în mintea mea la moartea cea fără de veste, nici nu cuget la înfricoşătoarea Judecată la care voi sta înaintea Dreptului Judecător şi voi da răspuns pentru fiecare faptă şi pentru orice cuvânt. De aceea, te rog pe tine, Păzitorul sufletului meu, trezeşte-mă degrabă din somnul păcatului, ca să nu mă prindă ceasul morţii neîndreptat, ci să mă învrednicesc a cere de la Atotţiitorul, Atotputernicul şi Milostivul Dumnezeu iertarea pentru farădelegile mele şi să-I cânt cu glas de bucurie: Aliluia!

„Iar când bunătatea şi iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat, El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt pe Care L-a revărsat peste noi, din belşug, prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru” (Tit 3, 4-6). Întrucât iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile noastre prin „Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă” (Romani 5, 5), cei care au crezut în Dumnezeu „să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune” (Tit 3, 8).