Domnul este Păstorul meu!

Regele David ştia cât preţuieşte un păstor pentru oile lui, căci el însuţi în tinereţe fusese păstor şi îşi aducea aminte de grija cu care veghea asupra fiecărei oi din turma sa, de luptele lui cu urşii sau cu leul, care venea cu viclenie să-i răpească oile, şi de puterea de care avea nevoie ca să le poată smulge din gura fiarelor.

Sufletul nostru tânăr îşi are şi el vrăjmaşii lui, leul lui, care răcnind, îi dă târcoale, ca să-l sfâşie şi să-l piardă. Şi care e pierdut dacă n-are alături de el pe Dumnezeu, care să-l apere şi care poate foarte uşor să zdrobească pe vrăjmaş.

Oaie nu ştie să se cârmuiască, şi singură nu este în stare să-şi găsească hrana de care are nevoie. Nu-i asta o icoană a sufletului omenesc, care cu toate însuşirile lui frumoase, n-ar putea să o scoată la capăt dacă s-ar lăsa în voia slabelor lui mijloace de conducere? El nu ştie de unde vine, nici unde merge: are nevoie să fie călăuzit pe malul apelor liniştite; spre păşunile cele bogate.

Dumnezeu vrea să te călăuzească şi pe tine, scumpul meu copil! Mergi dar cu încredere pe urmele Celui care zice: "Eu sunt Păstorul cel bun" (Ioan 10, 15).

"De va păzi cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac! (Ioan 8, 51)"

"Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu,

căutând pe cine să înghită". (I Petru 5, 8)

(Lumină lină, Pr. Dr. Marin C. Ionescu.

Bucureşti, 1938)

Copilaşi, priviţi în sus!

Puneţi în inima voastră fragedă aceste cuvinte preţioase.

Un copilaş ca de vârsta voastră, a găsit într-una din zile în ţărâna drumului o monedă de aur strălucitor. Se aplecă în grabă, ridică moneda şi o duse într-o fugă mamei sale. Din acea clipă sărmanul copil a tot mers cu fruntea aplecată şi cu privirea aţintită în vârful paşilor săi, cu nădejdea că doar, doar o mai găsi vreo comoară pe de-a gata în cale! Nu era chip să-l facă cineva să-şi mai ridice capul în sus.

Din această pricină copilul nostru a rămas cocoşat o viaţă întreagă, privind numai ţărâna şi noroiul pământului şi nefiind în stare să-şi ridice ochii spre frumuseţea nemăsurată a Cerului!

Copii! Stăpâniţi pământul, dar nădăjduiţi pururea spre Ceruri!

"Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ" (Coloseni 3, 2)

(Lumină lină, Pr. Dr. Marin C. Ionescu)

Căinţa Sfântului Apostol Petru

Fiecare dintre noi caută să se compare în viaţă cu cei mai păcătoşi dintre muritori şi chiar dacă ne comparăm cu bărbaţii mari ai lumii, căutăm să ne potrivim păcatele lor celor mari. Un bărbat destul de mare care prin anumite alunecări ale lui în viaţă, a dat multă apă la moară păcătoşilor şi desfrânaţilor acestui veac, este marele Prooroc David.

În ceasul său de spovadă, un desfrânat îşi dezvăluia duhovnicului toate isprăvile tinereţilor sale, fără ca să-şi fi arătat însă prin ceva căinţa unei vieţi pierdute.

- Şi nu te înfiori de trecutul tău? îl întreabă duhovnicul îngrozit de stricăciunea unei astfel de vieţi.
- De ce să mă înfior, taică părinte?! zise grăbit şi nepăsător desfrânatul - oricât de ticălos aş fi eu, dar tot nu l-am întrecut pe David.
- Că te poţi măsura cu David în desfrânare - asta este foarte adevarat - zise preotul, însă nu pricep de ce nu te îngreţoşezi de stricăciunea ta şi nu te sileşti să te măsori cu el şi în pocăinţă. David a fost mare în păcat, dar a fost mult mai mare şi a rămas neajuns şi neîntrecut de nimeni în pocăinţă.

Ei bine! După cum desfrânaţii se mângâie cu alunecările de o clipă ale lui David în vâltoarea gâdilărilor trupeşti, tot astfel de şovăielnici în credinţă găsesc un stâlp de reazim în persoana Sfântului Apostol Petru, care în clipele cele mai hotărâtoare ale vieţii Mântuitorului Nostru Iisus Hristos, s-a lepădat de trei ori de Domnul şi Învăţătorul lui.

Muritorii de soiul acesta uită însă că Sfântul Apostol Petru, îndată ce a auzit cântatul cocoşului, a ieşit afară şi "a plâns cu amar"! El a plâns nu o clipă, ci o viaţă întreagă! A plâns atât de mult încât şiroaiele lacrimilor arzătoare au desemnat pe faţa lui două dungi adânci ca doua jgheaburi de scurgere necurmată.

Necredinciosule! Aţinteşte-ţi întruna privirile la icoana bătrânului şi înţeleptului apostol Petru! Citeşte în ochii lui scăldaţi în lacrimi nu lepădarea, ci ridicarea, nu nepăsarea, ci pocăinţa, nu frica şi deznădejdea, ci hotărârea, curajul şi încrederea desăvârşită în Domnul!

Leagă-ţi fiinţa ta întreagă de credinţa şi de pocăinţa lui, iar nu de lepădarea lui, ca să nu rămâi un lepădat în faţa Domnului Tău!

"Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine!" (Psalmul 50, 11)

(din carte Lumină lină - Pr. Dr. Marin C. Ionescu.
Bucureşti, 1938)

Momentul

"Timpul nu însemnează nimic, doar il cercetezi în sine însuşi. El îşi capătă valoarea prin ceea ce noi săvârşim în cursul lui. Timpul este atât de preţios cât de scumpe sunt gândurile, simţirile şi faptele cu care noi ştim să-l umplem. Timpul este atât de bogat cât de îmbelşugate sunt înfăptuirile şi realizările cu care noi îl impodobim. Timpul n-are început; n-are sfârşit; el se revarsă în eternitate.

Viaţa noastră nu este decât o prea restrânsă paranteză în cursul neîncetat al timpului. De la chipul în care întrebuinţezi timpul scurt al vieţii tale, te arăţi vrednic sau nevrednic de zările nemăsurate ale veşnicie.

S-a zis că viaţa noastră este o scânteie între două eternităţi. Drept este că cel mai scurt interval de timp este clipa sau momentul. Şi cu toate acestea momentul este moneda cu care-ţi poţi câştiga eternitatea. Îţi dai seama ce valoroase devin clipele vieţii tale, dacă sunt bine şi fericit utilizate? Îţi dai seama ce osândă îţi agoniseşti cheltuindu-ţi clipele cele mai scumpe ale vieţii cu nimicuri şi deşertăciuni?!

Cele mai mari unităţi de măsurarea timpului sunt trei: trecutul, prezentul şi viitorul. Trecutul nu-ţi mai aparţine, el nu se mai întoarce. Viitorul nu-l întrezăreşti decât cu ochiul nădejdii. Prezentul este totdeauna nervul vieţii tale. Trecutul tău merită oare să fie reamintit şi preţuit?! Prezentul tău este oare vrednic de un viitor fericit?!

Iată atâtea întrebări, care nu pot să rămână fără răspunsul cuvenit. Poţi să zici: ai pierdut momentul, nu e acum momentul, sau n-ai potrivit momentul. Să te ferească însă Dumnezeu să-ţi pierzi clipele, ce se scurg pe nesimţite una după alta şi pe care le potriveşte orişicine şi oricând.

Cititorilor! Amintiţi-vă cuvintele Mântuitorului prin care ne asigură că pentru noi orişicând vremea este prielnică:

"Vremea Mea n-a sosit încă, dar vouă vremea vă este prielnică" (Ioan 7, 6)

"S-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea Slavei Marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos" (Tit 2, 12-13), Carele ne-a dat următoarea făgăduiţă:

"Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului" (Matei 28, 20)

(din cartea Lumină lină - Pr. Dr. Marin C. Ionescu,
Bucureşti, 1938)

Ce este patria?

"Din gura pruncilor şi a celor care sug ai săvârşit laudă" (Ps. 8, 2)

"Cât de nevinovaţi sunt copilaşii! Câtă sinceritate izvorăşte din inima lor curată! Câte vorbe drăgălaşe zboară de pe buzele lor.

Viclenia şi minciuna nu se cuibăresc în inimile lor.

Un copil isteţ se găsea în mijlocul unor persoane, care-i puneau tot felul de întrebări la care le dădea răspunsuri minunate.
Cineva i-a pus următoarea întrebare:

- Ce este patria?

A urmat cum era de aşteptat, o pauză întrucât copilaşul cu mintea lui scânteietoare s-a izbit de greutatea acestei întrebări. Cu toate acestea copilul n-a zăbovit atât de mult şi a zis:

- Patria este acolo unde este mama mea.
Şi în acea clipă şi-a întors privirea şi degetul arătător de la mâna dreaptă spre mama sa. Un zâmbet fericit se desemna pe întreaga lui înfăţişare.

Ce răspuns minunat!
Cât adevăr exprimase el!
Ce înţeles adânc legase copilaşul în aceste şapte cuvinte!
Cele mai meşteşugite cuvinte ale unui om matur nu pot exprima mai mult adevăr decât cuvintele acestui copilaş!
O definiţie mai precisă decât aceasta nimeni nu poate să dea ideei de patrie.

Acolo unde am văzut lumina vieţii, acolo unde am fost legănat şi crescut; acolo unde am gustat dragostea de mamă; acolo unde zac oasele mamei şi ale tatălui meu, este într-adevăr patria mea, pe care am datoria s-o apăr cu preţul vieţii mele!

Câtă dreptate a avut Mântuitorul, când a rostit nemuritoarea frază, pe care am aşezat-o în fruntea scrisului meu!

Copii! Puneţi în inima voastră cuvintele Domnului şi răspunsul minunat al acestui copilaş şi veţi şti şi voi pe viitor ce este patria".

(din cartea "Lumină lină", Pr. Dr. Marin C. Ionescu, 1938)