Din însemnările Sfântului Nicon de la Optina

Iată cum îşi descria Nikolái (Sfântul Nicon) starea sufletească la începutul noii sale vieţi la Schitul Sihăstriei Optina:

„…Îmi place aici din ce în ce mai mult. Tare mult mi-a plăcut ieri privegherea, mai ales prima parte, Vecernia. Ce frumoase erau stihurile de la „Doamne, strigat-am!” Ce plăcut a fost să ascult cei Şase Psalmi în acest semiîntuneric plin de pace! După rugăciune, ai în suflet pace şi linişte, ca în toate cele de aici. Şi această noapte minunată, luna, cerul curat şi stelele curate! Linişte. În jur sânt pinii bătrâni de veacuri. Zăpada străluceşte. Este bine!… Slavă lui Dumnezeu, că El, ca un milosârd, m’a aşezat aici pe mine, păcătosul, aici, sub Acoperământul Maicii Domnului şi a prorocului Său, Ioán Botezătorul. Aici îmi este oriunde bine; în chilia mea, însă, când sânt singur, este cel mai bine. Din chilie nu ies niciodată fără treabă. Ies doar la biserică, la ascultare, la trapeză, nicăieri mai mult. Mă mângâie Domnul, şi viaţa mea de frate al Schitului nu mă apasă. Nu-mi doresc nimic mai bun…

Întâia zi a Sfântului şi Marelui Post. Aici se întâmpină şi se petrece după cuviinţă această sfântă perioadă. Slujba Postului este o mare mângâiere! Nu se cântă artistic, dar se cântă bine… Acum încep să pricep înţelesul postului; şi sufletului, şi trupului îi este uşor şi bine… Cum mă întăreşte Domnul pe mine, nevrednicul! Postul nu mă împovărează deloc, şi nici nu vreau o hrană mai bună. Mai am gânduri care îmi amintesc de trecut, dar sânt trecătoare, nu mă neliniştesc. Un alt lucru sânt amintirile şi imaginile din lume, acestea aduc tulburare, mai ales la slujbă… Mai înainte îi osândeam pe călugări, dar acum însumi văd cât de greu este să fii călugăr adevărat. Iată, deşi trăiesc în Schit, nu am devenit dintr’odată înger, aşa cum ceream mai înainte de la fiecare călugăr…

Paştile!… Ce bine este aici! Nu mai am acel puternic avânt al simţurilor, aşa cum se întâmplă în lume, ci sufletul îmi este liniştit şi echilibrat. Parcă am uitat acum că există o lume, cu părelnicele ei bucurii şi desfătări! Am uitat chiar şi de rude, cu toate că mă rog pentru ele în fiecare zi. Sânt pe deplin mulţumit de viaţa de aici, cu rânduielile ei.

Vine primăvara. Ziua este cald. Totul prinde viaţă. Am observat că de anul trecut am început să iubesc mai mult natura şi să-i simt frumuseţea. Stau tot timpul în chilie şi nimic, nimic nu îmi trebuie! Scriu şi citesc, şi îmi este foarte bine. …Este foarte bine la Schit. Toţi copacii înfloresc, ce miresme! Iarba înverzeşte… Ceea ce văd acum la natură, îmi era necunoscut mai înainte. Cu aceste lucruri se poate desfăta doar omul care trăieşte în natură. La noi, la Schit, este un rai pământesc care îmi este şi mai scump, pentru că aici nădăjduiesc să dobândesc Raiul cel Ceresc.

Domnul ne mângâie pe cei ce trăim în natură, pe cei ce fugim de confortul părelnic al vieţii de la oraş… La noi, pe porţile Schitului stă scris: „Cât sânt de iubite lăcaşurile tale, Doamne al puterilor.” /Ps. 83:1/ Şi aşa este, cu adevărat……În jur este linişte şi pace… Candelele licăresc în faţa icoanelor. Privegherea încă nu a început. Fraţii intră în linişte şi cu bună-rânduială în biserică, se închină şi, tăcând, se aşază la locurile lor, în aşteptarea slujbei. Ce tablou paşnic! Cât de bine este aici! Iar acolo, după zid – deşertăciune, goliciune. Toţi se grăbesc undeva, toţi se îngrijesc de ceva. Câtă uitare de Dumnezeu, de existenţa sufletului şi de viaţa de apoi! Mai înainte şi eu mă găseam în acest vârtej, şi am trăit acolo. Am putut trăi o astfel de viaţă. Dar acum sânt aici, în Schitul liniştit. Este cu adevărat o minune că Domnul m’a despărţit de această straşnică fiară, care este lumea!…

…Nu numai viaţa duhovnicească îmi place. Oriunde mi-aş îndrepta privirea, totul îmi este drag. Odată, când îl ajutam pe Părintele Iván, paracliserul, Părintele Cucşa mi-a spus: „Când îţi aminteşti de cele vechi, chiar îţi vine să plângi!…” Aceasta îmi spune despre cât de bine era aici mai înainte. Pentru mine trecutul este lumea, iar prezentul este Schitul. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu…Aici îmi este bine cu adevărat; este linişte, nu am nici un fel de necazuri. Dacă am uneori unele ispite din partea fraţilor, ele trec repede şi nu mă neliniştesc în chip anume… Uneori mă gândesc dacă nu cumva sânt prea nepăsător faţă de toate?… Cred că Domnul mă mângâie, dorind să-mi arate dulceaţa vieţii călugăreşti… Pe mine nu mă tulbură nimic, şi nu îmi doresc nimic mai bun…

…Ziua Pogorârii Duhului Sfânt. În timpul Liturghiei se auzea cum cânta o privighetoare într’un măr. Câtă simplitate şi frumuseţe, cea mai curată poezie!…

…Este bine la noi la Schit! Încep să înţeleg cuvintele Părintelui: „Cum să-ţi mulţumim, Doamne, că ne-ai despărţit de lume şi ne-ai adus aici?” Acum cer un singur lucru de la Domnul: să trăiesc în toate zilele vieţii mele în casa Ta!”

(din "Viaţa Sfântului Nicon. Ultimul stareţ de la Optina" - Monahia Maria)

Sfântul Grigorie Teologul despre sora sa, Sfânta Gorgonia

Gorgonia era "sinteza prin excelenţă a celor mai frumoase calităţi omeneşti" . "Arcă plină de hărnicie, de pudoare şi de înţelepciune; era realizatoarea celor mai înalte virtualităţi ale făptuirii şi destinului nostru, întrecând prin frumuseţea puţin comună a sufletului său

majoritatea femeilor".

~ Sfântul Grigorie Teologul ~

Născuta din oraşelul Arianz, ca şi fratii săi, viaţa Sfintei Gorgonia a fost scurtă. A trăit între anii 336-373. O viaţă caracterizată printr-o"înaltă ţinută morală şi o puternică credinţă în Dumnezeu" , astfel încât, pe pământ, patria Gorgoniei - spune Sfântul Grigorie -"era Ierusalimul de sus, nu cetatea văzută cu ochii trupului, ci aceea văzută cu ochii minţii, ai sufletului, cetate în care suntem înşine cetăţeni şi către care ne silim" .

La vremea potrivită, Sfânta Gorgonia se căsătoreşte, ca şi maica sa, tot cu un păgân, pe care - ca şi aceasta - îl converteşte la învăţătura evanghelică a Domnului Iisus Hristos. În casa celor doi soţi, apar copiii. "Lucrul cel mai frumos şi mai nobil , spune Sfântul Grigorie despre toate acestea, a fost că ea şi-a atras şi soţul în preocuparile sale, făcându-şi-l nu stăpân absurd, ci un bun şi împreună-slujitor. Nu numai atât, dar însuşi rodul trupului ei, copiii (…) i-a făcut rod al duhului, afierosind lui Dumnezeu (…) întreaga lor casă, ca pe un singur suflet. Ea şi-a făcut din căsătorie un monument de laudă, prin felul frumos şi graţia în care a trăit-o" .

Sfânta Gorgonia era şi o femeie cu "predispoziţii intelectuale" cultivate în casa sa cu oarecare tradiţii cărturăreşti a părinţilor săi: "citea şi explica Sfânta Scriptură şi era neîtrecută în cântarea Psalmilor" .

Ca femeie, şi mai cu seamă ca femeie frumoasă şi cu stare materială îmbelşugată, ar fi putut să fie roaba luxului, a podoabelor exterioare cele mai scumpe. Dar ea le dispreţuia pe toate acestea. Dacă "cunoştea atâtea şi atâtea podoabe exterioare de ale femeilor, nu cunoştea - spune fratele ei - nici una mai preţioasă decât caracterul şi decât strălucirea ei interioară. O singură roşeaţă îi plăcea: aceea a pudorii, o singură albeaţă: aceea a cumpătării; sulemeneala, dresurile (….) le lăsa pe seama celor de la răspântii şi pe seama tuturor acelora de care pe drept cuvânt se cuvine să roşeşti" . Podoaba cea mai de preţ a ei era virtutea; virtutea sub toate formele şi manifestările ei, la gradul superlativ.

Potrivit obiceiului şi scrupulozităţii morale, simţindu-se niciodată îndeajuns de pregătită pentru a se apropia de luminoasa baie a Sfântului Botez, Sfânta Gorgonia a primit această Sfântă Taină târziu, cu câtva timp înainte de a-şi încheia rosturile vieţii ei aici pe pamant. Spre sfârşitul vieţii, ea fusese lovită de o paralizie imobilizantă.

Clipa despărţirii de această viaţă n-a înspăimântat-o; teamă de necunoscut nu avea. Era conştientă că se duce… Dădea sfaturi celor apropiaţi; le vorbea mai ales despre viaţa veşnică, clipa morţii făcând-o învingătoare, nu o învinsă.

În accente de lirism elegiac şi vizionar în acelaşi timp, Sfântul Grigorie vorbind de clipele trecerii la Domnul a surorii sale, spune că "în armonia corurilor îngereşti, contemplând splendorile divine" de care dorise "să se desfete", aceasta ar fi rostit ca ultime cuvinte:

"În pacea Ta, Doamne, vreau să dorm şi să mă odihnesc!"

Aceasta nu este altceva decît o arătată mărturie şi dovadă a îndrăznelii şi a sfinţeniei cu care fericita Gorgonia a ieşit şi s-a dus către Hristos. Cu a Cărui nemărginită milă, prin rugăciunile sfintei, să ne învrednicim şi noi păcătoşii şi osîndiţii de sfîrşitul cel bun şi mîntuitor în pocăinţă şi mărturisire, ca împreună cu cei mîntuiţi să slăvim şi noi bunătatea Lui cea desăvîrşită, în vecii vecilor. Amin.

biserica.org

Sfânta Muceniță Anisia

Veniţi toţi iubitorii de prăznuiri să încununăm cu laude, pe ceea ce a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu adevărat şi a surpat pe începătorul răutăţii care pe mulţi i-a înşelat, abătându-i de la dreapta credinţă, iar noi văzând biruinţele ei cu veselie să-i cântăm:

Bucură-te Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!

(Condac din Acatistul Sfintei Mucenițe Anisia)

Sfânta Muceniţă Anisia era din Tesalonic şi a trăit pe vremea împăratului Maximian. A avut părinţi binecredincioşi şi cu multă avere. După moartea lor, sfânta ducea viaţă singuratică şi bineplăcea lui Dumnezeu prin viaţa şi faptele ei. Odată, pe când se ducea la biserică, după cum îi era obiceiul, a întâlnit pe drum un ostaş care se închina la idoli, care a apucat-o de mână târând-o spre altarele idoleşti. Sfânta se împotrivea, iar el o silea şi mai mult să jertfească demonilor. Când sfânta a mărturisit că e creştină, ostaşul s-a umplut de mânie, mai ales că sfânta îl scuipase în obraz; a scos sabia şi i-a înfipt-o în coastă. Şi aşa a primit de-a pururea pomenita muceniţă fericitul sfârşit.

Cu ale ei sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! Amin.

Sfântul Ioan de Kronstadt (20 decembrie)

"Nu cred ca vă puteţi închipui cât de mult am iubit Biserica: am iubit-o ca pe o mamă,

am iubit-o aşa cum ne iubim ţara în care ne-am născut şi cum Îl iubim pe Dumnezeu.

O iubeam cu o iubire care era însăşi viaţa şi sufletul nostru.

Biserica era mai mult decât un loc sfânt: era izvor de frumuseţe, de bucurii alese:

ne oferea tot ce aveam nevoie, nu duceam lipsă de nimic altceva. "

Prot. Serghie Bulgakov, Însemnări autobiografice

Aceasta este o mărturie referitoare la "copilăria unei personalităţi de excepţie (...) - cunoscutul profesor de economie politică şi filosof, ulterior preot şi original teolog, protoiereul Serghie Bulgakov. Spusele sale ne vor ajuta să ne imaginăm atmosfera în care şi-a petrecut copilăria Ioan de Kronstadt. [...] Iată ce spune acelaşi autor despre cum decurgea viaţa în propria sa familie (cea a unui preot de provincie":

" Tipiconul era regulamentul nostru de familie, cu sărbătorile şi cu posturile, cu slujbele şi rugăciunile lui. De aceea, pentru noi era ceva ce venea de la sine, asemenea legilor naturii, ca zilele de post, şi mai cu seamă asprul regim al Postului Mare, să fie respectate cu străşnicie. Toate posturile şi toate sărbătorile pascale erau trăite de noi, fiecare în felul său, dar întotdeauna cu o deosebită solemnitate. Cât de bogată, de profundă şi de curată ne era copilăria, care făcea să ne pătrundă în suflet cerul cu razele sale de aur! Iar această viaţă, care îşi urma cursul după ceasul bisericii şi tipicului acesteia, se încadra perfect în viaţa naturii, ea însăşi participând la viaţa noastră, cu ritmurile ei. Era ceva asemenea unei ample, şi atotproteguitoare cupole cereşti, întinsă deasupra pământului, care avea să ne rămână în veci de veci în suflet".

"Nu încape îndoială că şi viaţa micului Vania Serghiev (Sfântul Ioan de Kronstadt) decurgea tot aşa, în umbra bisericii şi, într-o însemnată măsură, în sânul naturii. Toate acestea făceau ca el să fie un copil liniştit, meditativ, interiorizat, dar şi cu un puternic spirit de observaţie. În unele biografii ce i-au fost consacrate se spune că îi plăcea de mic copil să observe natura, în special plantele, la care face deseori trimiteri pline de gingăşie în scrierile sale:

"Fiecare firicel de iarbă, fiecare floare, parcă ne-ar spune în şoaptă: aici este Domnul!

Uitaţi-vă! Vedeţi cu câtă înţelepciune sunt alcătuite plantele

şi Îl veţi recunoaşte în ele pe Dumnezeu!"

(din cartea "Sfântul Ioan de Kronstadt. Viaţa, învăţătura, minunile",

Episcopul Alexandru (Semionov-Tian-Şanskii)

“Sfântul Ioan s-a născut în gubernia Arhanghelsk din Rusia, la 18 octombrie 1829, într-o foarte săracă familie preoţească. Cei mai mulţi dintre strămoşii săi, vreme de cel puţin 350 de ani, au fost preoţi sau cantori [dascali, cantareti] sau au slujit într-un fel sau altul Bisericii, astfel că Ioan a fost blagoslovit cu o creştere foarte evlavioasă. Tatăl său îl lua foarte des la slujbele bisericii, iar acasă vorbea adeseori cu el despre Hristos şi sfinţi. El însuşi spune: „Pe cât îmi pot aduce aminte, din cea mai fragedă pruncie, pe când aveam patru sau şase ani, părinţii mei mi-au sădit obişnuinţa rugăciunii, şi prin pilda lor m-au făcut să fiu un copil în armonie cu religia“.

În ultimii săi ani, vorbind uneia din fiicele sale duhovniceşti, Stareţa Taisia, Sfântul Ioan i-a spus: „Ştii ce anume a pus temelia întoarcerii mele către Dumnezeu şi ce anume, încă din copilărie mi-a încălzit inima cu dragostea de El? Sfintele Evanghelii. Tata avea Noul Testament în slavonă, iar mie îmi plăcea să citesc minunata carte când veneam acasă în vacanţele şcolar; stilul şi simplitatea povestirii o făcea accesibilă judecăţii mele copilăreşti. Am citit Evangheliile, m-am desfătat cu ele şi am aflat în ele o mângâiere de neînlocuit. Acest Nou Testament l-am avut cu mine şi la şcoală. Aş putea spune că Noul Testament mi-a fost prietenul copilăriei, dascăl, călăuzire şi mângâiere…“

http://www.razbointrucuvant.ro

"Este necesar să ne rugăm cu evlavie, fiindcă noi singuri, fără ajutorul lui Dumnezeu, nu avem puterea să învingem ispitele". (Sfântul Ioan de Kronstadt)

Bucura-te, Sfinte Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie (15 decembrie)

Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni !

Acesta era din Roma, in anii imparatiei lui Adrian (117-138). Si, tanar foarte fiind, si ramas orfan de tata, avand numai pe maica sa, ce se chema Antia, care era invatata sa creada in Hristos de Sfantul Apostol Pavel.

Deci, l-a adus Antia pe Sfantul, copil fiind, la Anichit, episcopul Romei, care l-a dat pe el sa invete Sfanta Carte si l-a asezat in randuiala clericilor; iar la cinsprezece ani l-a hirotonit diacon, si la optsprezece ani, preot, iar cand a ajuns la douazeci de ani l-a hirotonit episcop in Iliric. Si, de vreme ce pe multi invata si-i intorcea la credinta lui Hristos, a trimis Adrian imparatul de l-au adus inaintea lui si marturisind luminat pe Hristos, Dumnezeu adevarat, iar pe idoli defaimandu-i, a fost dat la chinuri. A poruncit sa-l culce pe un pat de arama si sa-i dea foc, l-au pus, apoi, pe un gratar de fier inrosit in foc si iarasi l-au bagat intr-o caldare plina cu untura si cu smoala in clocot; si cu puterea si cu darul lui Hristos a fost pazit de toate nevatamat. Apoi, cu sfatul lui Coremon eparhul, l-au aruncat pe Sfantul Elefterie intr-un cuptor de arama ars in foc, in care a intrat mai intai Coremon insusi, fiind luminat de Duhul Sfant; si iesind nevatamat si marturisind ca Hristos este Dumnezeu, i s-a taiat capul; iar pe Sfantul Elefterie, iesind neatins, a poruncit tiranul sa-l arunce in temnita. A fost legat apoi de un car tras de cai salbatici si, fiind slobozit de ingeri, a fost dus intr-un munte inalt; acolo traia cu fiarele salbatice, care se imblanzeau la cuvintele lor. A botezat aici pe slujitorii trimisi sa-l prinda, precum si pe altii, care au crezut in Hristos, ca la cinci sute de oameni. L-au prins apoi si l-au dus iarasi in fata imparatului, care l-a dat sa-l manance fiarele. Dar, scapand nevatamat, imparatul a poruncit la doi slujitori de l-au strapuns cu sulitele: si, asa, si-a dat fericitul sau sufletu in mana Ziditorului. Iar maica sa, Antia, imbratisand pe Sfantul mort si sarutandu-l, a cazut peste dansul si i s-a taiat si ei capul cu sabia.

Cu ale sale sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi!

Intru aceasta zi, invatatura din Cuvintele lui Ava Moise, trimise lui Ava Pimen.

Oricine, de nu va face pacat, iata, are nadejde si va afla usurare in ceasul si in ziua iesirii. Sa urasti cuvintele cele desarte ale lumii acesteia, ca sa vada inima ta pe Dumnezeu. Sa iubesti a face rugaciune adeseori, ca sa ti se lumineze inima ta. Sa nu iubesti a manca mult si nu va fi spurcata inima ta. Pazeste-ti limba ta, ca sa se salasuiasca intru tine frica lui Dumnezeu. Sarguieste-te la slujba ta, la rugaciune si la cantare, ca sa nu te manance pe tine fiarele gandului. Tare sa ai inima ta impotriva gandurilor rele, si usoare iti vor fi tie. Sa nu ai vrajba cu oamenii, ca sa-ti fie primita rugaciunea ta. Smereste-te, fara deosebire, cu toti, ca sa ai indrazneala a te ruga. Pazeste-ti ochii tai de vederi necuviincioase, ca sa se pazeasca omul tau cel dinlauntru. Pazeste-ti auzul tau, ca nu tu singur sa-ti aduni razboaie. Sa lucrezi lucru cu mainile, ca sa-ti castigi painea ta. Sa nu tii la odihna, ca sa nu-ti ingreunezi trupul tau, ca dator esti a-l infrana pe el. Sa nu-ti amesteci cuvintele tale cu vorbe necuvioase, ca sa nu ti se tulbure taria ta. Iubitule, sa ne facem noua insine locuinta intru lacrimi, ca zice psalmistul: "Cei ce seamana cu lacrimi, vor secera cu bucurie" (Ps. 125, 5), intru Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.

(Proloage)

Viaţa Sfântului Mucenic Elefterie: http://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-15-sf_elefterie.html

Acatistul Sfântului Mucenic Elefterie: http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-sfantului-elefterie-67063.html

Sfânta Muceniţă Filofteia

Sfânta Muceniţă Filofteia este una din sfintele muceniţe cele mai cinstite de pe teritoriul României. Ea a trăit la începutul secolului al XIII-lea pe teritoriul Bulgariei de azi. Moaştele sale se găsesc în biserica mănăstirii din Curtea de Argeş, iar prăznuirea ei se face la 7 decembrie. Numele său mai poate fi întâlnit şi cu grafia Filofteea sau (mai rar) Filoteea / Filoteia. Numele ei înseamnă iubitoare de Dumnezeu.

Tropar, (glasul al 8-lea):

Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit plata ta, Fericită Filofteia, întru ispite neîncetat răbdând, întru bătăi suferind, întru necazuri binevoind pe săraci miluindu-i şi pe flămânzi săturându-i; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, bună fecioară, să se mântuiască sufletele noastre.

Condac (glasul al 6-lea):

Filoftee preafericită, din pruncie te-ai adus, prin faptă bună, jertfă fără prihană lui Dumnezeu, Celui ce, mai înainte de a te maşte, te ştia pe tine, ceea ce te-ai făcut podoabă fecioarelor şi locuitoare a cămării celei de nuntă, vrednică de laudă. Pentru aceea, strigăm ţie: Bucură-te, fecioară, pururea pomenită!

Cultul Sfintei Filofteia în Ţara Românească

Sfânta muceniţă Filofteia, devenind ocrotitoarea Ţării Româneşti, moaştele ei au fost cinstite în întreaga ţară, mulţi credincioşi venind in pelerinaj la Curtea de Argeş. În situaţii de calamitate, mai ales pe timp de secetă, s-au făcut procesiuni în ţară cu moaştele muceniţei. Biserici, precum Dobroteasa şi Sfântul Gheorghe din Bucureşti, Sfânta Filofteia şi Sfânta Vineri din Ploieşti, Adormirea Maicii Domnului din Mizil, au zugrăvite icoana sau scene din viaţa ei pământească. Icoane cu chipul ei împodobesc multe case ale credincioşilor. Mulţi părinţi dau numele Filofteia fiicelor lor, iar multe femei işi iau acest nume la intrarea în călugărie. Viaţa Sfintei Filofteia a fost trecută în Mineiul pe decembrie şi în Vieţile Sfinţilor pe acestă lună.

Generalizarea cultului în întreaga ţară

La 28 februarie 1950, Sfântul Sinod hotărăşte generalizarea cultului Sfintei Filofteia pe întreg cuprinsul ţării. Cu acest prilej, în prezenţa patriarhului Justinian Marina, are loc, în anul 1955 o Slujbă specială. Cadrul festiv a fost impresionant, la slujba fiind prezenţi numeroşi ierarhi români şi străini, precum şi un număr impresionant de credincioşi.

Surse:

Viaţa Sfintei Muceniţe Filofteia: http://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-07-sf_filoteia.html

Canonul Sfintei Filofteia: http://canoanedesfinti.wordpress.com/2008/11/23/canonul-sfintei-mucenite-filoteea-7-decembrie/

Rugăciuni: http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.com/2010/12/sfanta-mucenita-filofteia-icoana-cea.html

Predica la Sfantul Nicolae si Sfanta Mucenita Filofteia: http://www.resurse-ortodoxe.ro/carti-ortodoxe/predici-la-sarbatorile-de-peste-an-parintele-sofian-boghiu/predica-la-sfantul-nicolae-si-sfanta-mucenita-filofteia/

http://www.razbointrucuvant.ro/2007/12/07/sfanta-filofteia-lectia-unui-copil-mucenic/

Întregind trupul de ţărână al ţării

La Sfântul Apostol Andrei

"Uniţi-vă voi, gălăţenilor, brăilenilor şi tecucenilor, cu reprezentanţii voştri din parohii. Uniţi-vă voi, tinerilor care studiaţi teologia. Uniţi-vă voi, tineret din şcoli, care învăţaţi religia astăzi. Uniţi-vă voi, muncitori din combinat, voi, muncitorilor navalişti, uniţi-vă voi, şomerilor, voi ţăranilor, voi, mamelor, voi care duceţi greul şi ţineţi fruntea sus prin credinţa ortodoxă în acest oraş. Uniţi-vă voi, temeliile bisericilor, uniţi-vă voi, biserici vii de credincioşi şi credincioase şi veniţi toţi şi treceţi cu multă evlavie şi vă închinaţi rugându-vă. după ce vom face doar mulţumirile ce se fac, vom lăsa pe Sfântul Andrei să vă vorbească el. Să-i făgăduiţi că veţi rămâne ortodocşi, căci Ortodoxia este darul lui, că veţi ră

mâne în pace cu celelalte credinţe şi că le veţi chema la pace, la înţelegere, la Apostolul Andrei. Şi Sfântul Apostol Andrei este suficient pentru neamul românesc. Iar cuvântul lui se poate rezuma la o singură propoziţie: «L-am găsit pe Mesia, Care Se cheamă Hristos». Este primul dintre oamenii Pământului care L-a mărturisit pe Hristos că este Iisus Hristos. Să repetăm toţi cei care n-am ştiut că Iisus Hristos este Mesia! Şi că prima dată a spus aceasta Sfântul Andrei. Bat orele închiderii secolului XX şi începutul mileniului III. Cu Sfântul Andrei vom merge nu numai în mileniul III, ci spre viaţa veşnică pe care a făgăduit-o tuturor celor ce l-au urmat şi-i urmează lui.
Sfântul Andrei este mintea întreagă şi teafără a credinţei. Să ne dea Dumnezeu minţi tefere!"

(Mesaj al P.S. Episcop Casian al Dunării de Jos la unul dintre cele mai importante evenimente care au marcat sfârşitul de veac şi de mileniu în România: întoarcerea acasă a Sfântului Andrei. Evenimentul s-a petrecut la 12 octombrie 1996, când s-a adus la Iaşi cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei din Patras, Grecia).

Momentul a prefigurat, în acelaşi timp, deschiderea porţilor spirituale pentru a păşi în noul mileniu creştin milioanelor de credincioşi din ţara noastră, semn că poporul român este parte privilegiată într-o lucrare divină, în care însuşi primul apostol al Domnului îi este păstor.

Gălăţenii au fost printre primii români care au avut onoarea să se închine moaştelor Sfântului Apostol Andrei. Fapt îndreptăţit, în primul rând, pentru că sfântul a propovăduit ch

iar pe aceste meleaguri, dar şi datorită evlaviei locuitorilor de aici, care şi l-au ales ocrotitor al oraşului lor.

"Ne gândim că Sfântul Apostol Andrei a venit aici înainte cu 20 de secole, ca să propovăduiască mesajul Evangheliei, ca să conducă poporul la credinţa către «Singurul şi adevăratul Dumnezeu», ca om pe care l-a trimis Iisus Hristos să izbăvească lumea de păcate. A făcut un drum lung de la Ierusalim până la Bosfor şi Bizanţ (Constantinopol) şi a ajuns până la Pont şi în continuare până la Scythia, în apropiere de Rusia. După aceasta, a venit în Balcani şi a ajuns până la râul Istros (Dunărea) ca să viziteze pământul României de azi. După ce a trecut prin Macedonia, a venit în partea de vest a Greciei, sfârşind în oraşul Patras, mărturisitor şi martir, pe crucea în formă de «X», ca vrednic ucenic şi următor al lui Hristos... Capul Sfântului Apostol vine astăzi pentru a doua oară în România. A venit prima dată acum 2000 de ani, când Sfântul Apostol Andrei a propovăduit pe Hristos. Prin buzele lui şi din sfântul său cap, plin de înţelepciune, a ieşit şi măreţul mesaj «Am gasit pe Mesia»", arată Î.P.S. Mitropolit Nicodimos de Patras, cu acelaşi prilej.

"Fă din Dumnezeu începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor
Câştigul vieţii este moartea de zi cu zi
Joarda (bătaia) din partea celui drept valorează mai mult decât lauda celor răi..."

Sfântul Grigorie Teologul

(din cartea "Sfântul Apostol Andrei la Dunărea de Jos", Dumitru Manolache)