Veniţi toţi iubitorii de prăznuiri să încununăm cu laude, pe ceea ce a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu adevărat şi a surpat pe începătorul răutăţii care pe mulţi i-a înşelat, abătându-i de la dreapta credinţă, iar noi văzând biruinţele ei cu veselie să-i cântăm:
Bucură-te Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!
(Condac din Acatistul Sfintei Mucenițe Anisia)
Sfânta Muceniţă Anisia era din Tesalonic şi a trăit pe vremea împăratului Maximian. A avut părinţi binecredincioşi şi cu multă avere. După moartea lor, sfânta ducea viaţă singuratică şi bineplăcea lui Dumnezeu prin viaţa şi faptele ei. Odată, pe când se ducea la biserică, după cum îi era obiceiul, a întâlnit pe drum un ostaş care se închina la idoli, care a apucat-o de mână târând-o spre altarele idoleşti. Sfânta se împotrivea, iar el o silea şi mai mult să jertfească demonilor. Când sfânta a mărturisit că e creştină, ostaşul s-a umplut de mânie, mai ales că sfânta îl scuipase în obraz; a scos sabia şi i-a înfipt-o în coastă. Şi aşa a primit de-a pururea pomenita muceniţă fericitul sfârşit.
Cu ale ei sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu