23 dec. 2010

Moş Ajunul





Ninge!...

Fulgi de zãpadã cad molcom, acoperind cu gingase aripioare de fluturi crengile copacilor, strãzile, vehiculele, trecãtorii...

Orasul se învesmântã în herminã...

Pe albastra strãvezie boltã a cerului, s'au aprins fãclii. Pretutindeni licãresc lumini, împodobind noaptea cu strãluciri de nestemate.

Incet, pe nesimtite strãzile se întroienesc, fulgi de nea se odihnesc pe ferestre.

Natura fascineazã...

Pãmântul respirã noua dumnezeiascã mireasmã.

E mistica noapte de MOS AJUN.

Coplesitoare, fermecãtoare searã a copilãriei...

Sufletul îmi este rãscolit de dulci si îndepãrtate amintiri...

Privind în urmã, strivesc o lacrimã între gene.



Cu Mos Ajunul începea siragul de zile sfinte, a reuniunilor familiale la vãpaia focului îmbietor din vatrã, a gingaselor emotii celor micuti la sosirea Mosneagului Crãciun, a bradului încãrcat cu daruri, poame si jucãrii, a meselor îmbelsugate cu butile umflate, a omeniei, a voiei bune, a zilelor de închinare petrecerilor încântãtoare.

Casele erau inundate de luminã, portile deschise, bradul strãjuia majestuos rãspândind aroma pãdurii, cãminul mirosea a smirnã si tãmâie...

Bucate rare, cozonaci cu cusma pe o ureche râdeau zãcând pe albe fete de mese scrobite, între crengute de brad si vasc orânduite în tindã alãturi de sacul cu nuci, cosul cu mere si desaga cu covrigi pentru colindãtori...

Vibrau cãminele de cântece în proslãvirea Nasterii Pruncului Sfânt, harul ceresc se revãrsa asupra noastrã; ne oblãduia.



In clestarul noptilor de ger se simtea viata crestinã, domnea o înaltã spiritualitate: era Pace pe Pãmânt.

Si astãzi vatra rãspândeste aceeasi flacãrã, dar... climatul intim al cãminului nu mai este acelasi; focul nu mai dogoreste, idealurile s'au sfãrâmat, fiinte scumpe ne-au pãrãsit; peste inimi s'a asternut beteala singurãtãtii...



Caut armonia, înãltãrile sufletesti, farmecul de odinioarã care ne-a vrãjit copilãria...

Caut mãretia unor zile sfinte trãite departe, în tara omeniei si a belsugului, în tara mea de basm, caut adevãrata incandescentã vâltoare a cinstirii Praznicului Nasterii Pruncului Sfânt, caut Mos Ajunul românesc, caut specificul datinilor noastre românesti, cu sãniile cu zurgãlãi rãzbind anevoie pe uliti, caut micutii colindãtori, ce în zori, cu fete rosii de frig smorcãindu-si nasul cântau: "Bunã dimineata la Mos Ajun", "Aceastã noapte e pentru noi","Am venit si noi odatã", caut corurile scolare care ne desfãtau cu minunatele colinde: "O ce veste minunatã", "Steaua sus rãsare", "Ia sculati boieri mari"...



Mos Ajunul, minunea copilãriei noastre, nu mai este!

Contraste stridente, aspre, însotite de un trist îndepãrtat ecou, rãspund cã peste toate s'a asternut pulberea vremii, ca portile inimii sunt zãvorîte, armonia este sfãrâmatã, fermecãtorul edificiu al Mos Ajunului a fost dãrâmat, vestind exilului osânda plânsului, a dezamãgirii, a amãrãciunii, a nemãrginitei dureri, grea pustietate, cunoscute, îndurate si mãrturisite, lãsate posteritãtii de nefericitul poet al Tristelor, acel neîndoios memento, greu blestem:

"Cum patria amisi, tum me perisse putato,

Et prior et gravior mors fuit illa mihi"...,

în traducere:

"Când am pãrãsit patria, atunci puteam sã socotesc cã am murit:

A fost prima si cea mai gravã moarte"...


Azi, Prãznuirea Mos Ajunului a dispãrut..., iar Crãciunul contravine adevãratei cinstiri a Nasterii Pruncului Sfânt, circumscriindu-L într' un cadru superficial, jalnic de redus, o singurã zi, fiind fãrã tãgadã o giganticã dezgustãtoare îndeletnicire comercialã, o supãrãtoare denaturare moralã, departe de sensibilitatea lumii crestine, departe de proslãvirea noastrã româneascã, departe de datinele noastre sfinte...

Timpul a fãrâmat armonia vremurilor si, a lãsat în urma lui cenusa aducerilor aminte...

Ninge!...

Vântul vuieste, urlã, rãvãseste omãtul...

Visez dureros la întreaga bucurie a copilãriei duse...

Trist, îl astept pe Mos Crãciun; îl chem...

"Mos Crãciun din vremuri bune,

.............................

Inseninã-mi gândul rãu

Si cu fata ta blajinã

Alb rãsari din perne moi,

Calcã 'ncet, nimic nu spune!

Strânge-mã la pieptul tãu,

Si sã plângem amândoi,

Mos Crãciune!"





Grigore CAVAFU

Libertatea, N.Y., Anul VI, Nr. 52, Dec. 1986




Niciun comentariu: